ro

 

Oficial
03 Noiembrie, 2026 / 05:21
/ 29 Iulie, 2022

Premierului Natalia Gavrilița a adresat un mesaj de Ziua Constituției

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a adresat astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Constituției, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În mesaj se menționează:

„Marcăm, astăzi, cea de-a 28-a aniversare de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. La 29 iulie 1994, după lungi dezbateri și redactări, deputații primului Parlament au votat Legea supremă a statului nostru și principalul simbol al statalității și suveranității. 

Constituția e documentul care stabilește legăturile dintre cetățeni și stat. Or, astăzi, mai mult decât oricând, acest liant trebuie întărit prin asumarea și respectarea setului de valori cuprins în actul de căpătâi și prin conjugarea eforturilor noastre, ca societate, în a îndeplini aspirațiile națiunii - acelea de a trăi într-un stat de drept, cu justiție corectă, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. E o bună ocazie de a conștientiza, o dată în plus, că modernizarea și dezvoltarea țării se face în comun și în mod continuu. 

Cel mai frumos lucru pe care-l putem face de Ziua Constituției este să respectăm legile țării și să ne angajăm împreună în edificarea unui viitor democratic, prosper, modern și european al Republicii Moldova.

În numele meu și al Cabinetului de miniștri pe care-l conduc, reafirm angajamentul de a veghea respectarea și aplicarea corectă a Legii fundamentale a țării. Vă invit să ne exercităm drepturile cu bună-credință și, bineînțeles, să ne îndeplinim obligațiile cu demnitate și curaj”.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Perspectivele economice și prioritățile de politici fiscal-bugetare, discutate de Premierul Vasile Tofan și echipa FMI

/ Acum 5 zile

Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE

/ Acum 5 zile

Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia

/ Acum 5 zile

Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat

/ Acum 5 zile

Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026

/ Acum 5 zile

Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar

/ Acum 5 zile

Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău

/ Acum 6 zile

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale

/ Acum 6 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”

/ Acum 6 zile

Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu

/ Acum 6 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan