Președinta Maia Sandu a discutat cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO despre securitatea Republicii Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Adunării Parlamentare a NATO, Marcos Perestrello, și cu secretara generală a Adunării, Benedetta Berti, aflați în vizită la Chișinău. Adunarea Parlamentară a NATO reunește parlamentari din cele 32 de state membre ale Alianței și asigură legătura dintre NATO și parlamentele naționale. Parlamentul Republicii Moldova are statut de membru asociat.
Discuția s-a axat pe amenințările generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care afectează direct securitatea Republicii Moldova. În septembrie, spațiul aerian al țării a fost încălcat de peste 20 de ori, iar în ultimele șapte zile, de nouă ori. Mai multe drone și rachete rusești au explodat pe teritoriul Republicii Moldova.
Președinta a subliniat că protecția cetățenilor este principala obligație a statului. De aceea, Republica Moldova va continua să investească în securitate și apărare și să își consolideze instituțiile și reziliența. Modernizarea Armatei Naționale avansează datorită creșterii bugetului apărării și sprijinului Uniunii Europene, al NATO și al statelor partenere.
Maia Sandu a mulțumit statelor partenere pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei, subliniind că sprijinul pentru Ucraina este și un sprijin pentru Republica Moldova.
Șefa statului a reiterat că Republica Moldova este un partener de securitate pentru Ucraina și pentru flancul estic al NATO, iar pentru a rămâne un stat stabil și democratic și un furnizor de securitate de încredere, Republica Moldova are nevoie de ancora aderării la Uniunea Europeană.
Republica Moldova este partener al NATO din 1994, prin programul Parteneriatul pentru Pace. Cooperarea respectă neutralitatea consfințită în Constituție și are drept scop consolidarea capacităților proprii de apărare ale țării.
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor
Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”
Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu, susținute la Helsinki
Cadrul normativ privind infrastructura de irigare și desecare a fost actualizat pentru a facilita investițiile în agricultură
Intrarea pe rod a plantațiilor horticole va fi stabilită după criterii mai clare
Republica Moldova transpune în legislația națională norme și condiții europene de activitate în domeniul comunicațiilor poștale
Cadru juridic unic pentru investigarea accidentelor şi incidentelor din transportul aerian, feroviar şi maritim
Codul civil, modificat pentru consolidarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială
Cinci autovehicule donate la Ungheni și Căușeni pentru activități culturale, sportive și caritabile, scutite de plata drepturilor de import
Legislația națională privind impozitarea directă și calcularea accizelor va fi aliniată la normele Uniunii Europene
Trei motopompe, din rezervele de stat, puse la dispoziția „Apă-Canal Chișinău”
Prim-ministrul Vasile Tofan, la întrevedere cu Valdis Dombrovskis: „Integrarea europeană este proiectul nostru național”
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
FOTO // Poliția de Frontieră a lansat o campanie pentru promovarea integrității și prevenirea corupției
CSM a desemnat doi candidați pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
FOTO // Calitatea educației și valorile civice, discutate la Forumul pedagogic din Taraclia
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Candidaturile a patru noi ambasadori, avizate de Comisia pentru politică externă
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967
Republica Moldova va avea noi ambasadori în Grecia, Lituania, Regatul Belgiei și Statul Qatar
Trei funcții de inspector în cadrul Inspecției procurorilor, scoase în continuare la concurs
Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading
Valută nedeclarată depistată la Aeroport. Peste 24 500 de dolari SUA, ridicați de vameși
FOTO // Elevii din Lăpușna vor învăța să creeze roboți și prototipuri într-un nou FabLab