Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de numire a domnului Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență.
Emisarul special pentru dezvoltare și reziliență are misiunea de a contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale. Mandatul prevede, totodată, promovarea imaginii Republicii Moldova în cadrul platformelor și organizațiilor internaționale dedicate rezilienței și securității, precum și schimbul de bune practici cu țările partenere. De asemenea, emisarul special va contribui la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a țării.
Dorin Recean a exercitat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025 și are o vastă experiență în domeniul securității și al guvernării publice, inclusiv ca ministru al Afacerilor Interne, consilier prezidențial pentru securitate și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
Funcția de emisar special are rolul de a consolida activitatea instituției prezidențiale prin implicarea unor specialiști cu pregătire aprofundată în domenii de importanță strategică pentru țară, în vederea realizării priorităților stabilite de Președinte.
Decretul poate fi accesat aici.
Premierul Alexandru Munteanu, la Davos: „Republica Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să se alăture eforturilor europene de apărare a democrației, libertății și păcii”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit, la Davos, cu Valdis Dombrovskis, Comisarul UE pentru Economie și Productivitate, Implementare și Simplificare
Premierul Alexandru Munteanu, la întrevederea cu delegația României la Davos: „Construim punți de legătură care depășesc frontierele geografice”
Premierul Alexandru Munteanu, la întrevederea cu oficialii ucraineni: „Ne unește același deziderat - o viață în libertate și pace pentru cetățenii noștri”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu omologul său croat, Andrej Plenković
Premierul Alexandru Munteanu, discuții cu prim-ministra Principatului Liechtenstein, Brigitte Haas, despre dezvoltarea unui parteneriat economic durabil
Guvernul începe consultări largi pentru reforma administrației publice locale: Primării puternice pentru comunități dezvoltate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden
Cetățenia Republicii Moldova, deținută de majoritatea populației din stânga Nistrului
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
Președintele Parlamentului a discutat cu președintele Republicii Albania despre obiectivul integrării europene
Premierul Alexandru Munteanu va reprezenta Republica Moldova la Forumul Economic Mondial de la Davos
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova, Evert Marechal
VIDEO // Gala Sportului 2025. Igor Grosu: „Sunteți cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova”
GALERIE FOTO // Performanțele sportivilor, premiate la Gala Sportului 2025
USMF „Nicolae Testemițanu” a avansat în clasamentul UNIRANKS
Un polițist, condamnat la șase ani de închisoare pentru corupere pasivă
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Polonă și la Consiliul Europei
Fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, audiat în dosarul „Frauda bancară”, episodul în care este vizat Vladimir Plahotniuc
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la consultările cu organizațiile societății civile: „Ne dorim ca această reformă să fie un proiect național, nu doar un proiect al Guvernului”
Servicii extrașcolare moderne pentru copiii din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al UE
POLITICO: Liderii UE au convenit că Europa trebuie să acţioneze singură
FOTO // Reuniunea HUB-ului de Securitate al UE, desfășurată la Chișinău. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Republica Moldova contribuie activ la securitatea democratică a regiunii”
VIDEO // Doi cetățeni străini, reținuți pentru escrocherie. Ar fi obținut prin înșelăciune 550 000 de lei
Ziua Unității Naționale a Ucrainei, marcată la Chișinău
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat cu accent pe bunele practici ale Croației
Securitatea energetică a Republicii Moldova și dezvoltarea Coridorului vertical de gaze, analizate de Dorin Junghietu cu Secretarul SUA pentru Energie
VIDEO // Nicușor Dan, despre unire: „Republica Moldova este un stat suveran, iar opinia cetățenilor săi va fi respectată de România”
DOC // Președinta Maia Sandu a numit în funcție noi judecători. Decretele, publicate în Monitorul Oficial