ro

 

Oficial
26 Octombrie, 2026 / 04:37
/ 27 Ianuarie, 2022

Președintele Maia Sandu: „Este nevoie de politici ale Memoriei în care asumarea trecutului să fie un act de curaj”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la mitingul de comemorare a victimelor Holocaustului, a relatat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.

„Este o tragedie care nu face parte doar din istoria poporului evreu. Ea este și o parte a istoriei noastre, pe care nu o putem renega sau ascunde. Este parte a unui trecut în care oamenii acestui pământ au fost și martori, și chiar nefericiți protagoniști. Este istoria unor oameni simpli, reali, care au fost smulși din viețile lor pașnice și supuși unor încercări inumane”, a menționat șefa statului în discursul său.

Potrivit Președintei Maia Sandu, istoria Holocaustului ne învață că Răul cel mare nu începe de la glonț sau pumn. Răul cel mare începe de la cuvântul care naște și permite declanșarea urii, iar ura face posibilă apăsarea degetului pe trăgaci. Șefa statului afirmă că e cu atât mai important acum, în epoca războaielor hibride, a avalanșei de dezinformare, știri false și minciuni, să depistăm și să condamnăm tranșant orice discurs de ură, discriminare, violență sau șantaj asupra oamenilor, indiferent de etnie, origine, religie sau viziuni politice.

„Pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete vreodată, trebuie nu doar să păstrăm memoria, dar și să acționăm, hotărât și fără teamă, în fața manifestărilor extremiste. Și mai este nevoie de articularea unor politici ale Memoriei în care asumarea trecutului, cu toate nenorocirile sale, să fie un act de curaj, menit să ne transforme într-o societate mai matură și mai empatică. Nu putem schimba trecutul, dar putem să ne asigurăm că generațiile viitoare nu se vor confrunta, și ele, cu astfel de urgii”, subliniază Președinta Maia Sandu, îndemnând să construim relații de prietenie, toleranță și acceptare interetnică, relații bazate pe încredere și respect reciproc.

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău

/ Acum 3 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria

/ Acum 4 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 4 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026

/ Acum 4 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

/ Acum 4 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 4 zile

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 4 zile

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 4 zile

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 4 zile

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 4 zile

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic