Președintele Maia Sandu, în vizită la Roma: „Suntem hotărâți să dezvoltăm în continuare relații bune de parteneriat cu Italia”
Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în aceste zile la Roma, la invitația omologului său, a relatat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.
„Vizita la Roma a început cu o discuție foarte bună cu Președintele Republicii Italiene, dl Sergio Mattarella. Am vorbit despre stadiul actual al cooperării bilaterale, despre prietenia care leagă țările noastre și mi-am exprimat determinarea de a dezvolta în continuare relații bune de parteneriat cu Italia”, a spus Președintele Maia Sandu.
Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, șeful statului accentuând că prioritatea noastră este ca scrutinul să fie unul liber și corect. „În ceea ce privește pandemia Covid-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE. De asemenea, am abordat subiectele de pe agenda regională și europeană, menționând că mizăm pe susținerea Italiei la Bruxelles. În special, avem nevoie de sprijin în atingerea obiectivelor stipulate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și în consolidarea Parteneriatului Estic”, a menționat Maia Sandu.
Un subiect important al discuției dintre cei doi șefi de stat a vizat comunitățile de moldoveni din Italia, problemele cu care se confruntă diaspora și felul în care aceasta poate contribui la buna cooperare dintre țările noastre. În context, Președintele Maia Sandu a mulțumit pentru efortul partenerilor italieni de a finaliza negocierea unui document așteptat de mulți concetățeni de-ai noștri - Acordul în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Italiană - și de a pregăti semnarea lui cu ocazia vizitei sale la Roma.
„Am vorbit cu dl Matarella și despre legăturile economice și comerciale dintre țările noastre, dezvoltate pe parcursul celor 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, precum și despre posibilitatea de a le amplifica și de a extinde domeniile de interes investițional. Mai multe investiții înseamnă mai multe locuri de muncă, mai multe contribuții bugetare, deci și o țară mai bogată”, a afirmat Președintele Republicii Moldova.
La rândul său, Președintele Sergio Mattarella a dat asigurări că Italia va rămâne un susținător activ al Republicii Moldova. La final, părțile au convenit să mențină un dialog dinamic, prilej cu care Președintele Maia Sandu l-a invitat pe omologul său italian să viziteze țara noastră.
foto: Președinție
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Cancelaria de Stat și partenerii europeni au discutat despre sprijinul pentru reforma administrației publice
Cărți, fotografii și istorii din Chișinăul interbelic, reunite într-o expoziție la Parlament
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
Premierul Vasile Tofan a discutat cu producătorii și procesatorii de lapte din Glodeni și Rîșcani
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska
Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Municipalitatea anunță despre încetarea mandatului
VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie
Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO
Rusia a lansat 16 rachete balistice și peste 200 de drone asupra Ucrainei. Peste 550.000 de familii au rămas fără energie electrică
AIPA a autorizat săptămâna trecută 49,15 milioane de lei pentru subvenționarea agricultorilor
Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz
CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție
Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă
Serviciul Vamal a încasat peste 923 de milioane de lei în ultima săptămână
Alexandr Gaidarli a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de lupte U-23 din SUA
Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele
Companiile din industria cimentului, sticlei și zahărului, instruite să calculeze emisiile de CO₂
FOTO // Lotul național de haltere a obținut 13 medalii la Campionatul European de juniori și tineret
DOC // Olga Roșca și Stanislav Secrieru au fost numiți în funcții de consilieri ai președintei Maia Sandu
FOTO // Trei sectoare de drum național din raioanele Ungheni și Rezina, reparate cu peste 8 milioane de lei
Președintele rus propune un summit cu Donald Trump şi Xi Jinping pentru a discuta un acord privind Ucraina