ro

 

Oficial
13 Noiembrie, 2026 / 06:24
/ 28 Februarie, 2023

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu șefii agențiilor ONU din R. Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Principalele direcții de dezvoltare a țării noastre, prevăzute în Cadrul de cooperare pentru dezvoltare durabilă ONU – Republica Moldova 2023-2027 au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și reprezentanții agențiilor și entităților Organizației Națiunilor Unite (ONU) din Moldova, a relatat pentru MOLDPRES la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șeful Executivului a apreciat sprijinul agențiilor ONU în gestionarea crizei refugiaților ucraineni, precum și contribuția oferită pentru promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional. 

„O țară mică, cu inimă mare” a devenit un brand internațional, a impulsionat procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, care rămâne a fi una dintre prioritățile noastre”, a subliniat premierul Dorin Recean.

Părțile au reiterat cele mai importante direcții de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova, prevăzute în Cadrul comun, fiind definite patru priorități:

Instituții robuste și oportunități egale pentru dezvoltarea umană;
Guvernare orientată spre coeziune socială;
Creșterea bunăstării populației;
Dezvoltare ecologică, comunități durabile și reziliență la dezastre și la schimbări climatice.

„Politicile pe care le vom dezvolta împreună vor avea un impact direct asupra bunăstării cetățenilor. Vrem să ajutăm Guvernul Republicii Moldova să-și realizeze programul de activitate, să ofere șanse egale pentru toți, în conformitate cu obiectivul nostru general: „Să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a menționat coordonatorul rezident al Organizației Națiunilor Unite la Chișinău, Simon Springett.

Foto: Guvern 


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 3 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 3 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 3 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 3 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 3 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

/ Acum 3 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”

/ Acum 3 zile

Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Seimasului Republicii Lituania

/ Acum 4 zile

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”

/ Acum 4 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău

/ Acum 5 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE