ro

 

Oficial
23 Octombrie, 2026 / 08:33
/ 29 Iunie, 2023

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat cu membrii rețelei „Uniți pentru Moldova” din Parlamentul European

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Progresul țării noastre în procesul de integrare europeană, precum și prioritățile de dezvoltare a țării, stabilite de Executiv, au fost discutate în cadrul unei videoconferințe a prim-ministrului Dorin Recean cu membrii rețelei „Uniți pentru Moldova”, din care fac parte europarlamentari și deputați din Parlamentul Republicii Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul evenimentului „Avansarea integrării europene a Moldovei: evaluarea progresului și a perspectivelor de viitor”, prim-ministrul Dorin Recean s-a referit la prioritățile Guvernului în vederea atingerii obiectivului strategic de a deveni parte a familiei europene până în anul 2030. 

„Mulțumesc încă o dată Parlamentului European pentru susținerea fermă a țării noastre în drumul ireversibil spre UE. Guvernul este axat pe implementarea măsurilor de redresare și dezvoltare economică, care sunt importante pentru asigurarea bunăstării cetățenilor și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Investim în dezvoltarea infrastructurii, continuăm reforma justiției și lupta împotriva corupției”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean. 

La eveniment a participat și vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, care s-a referit la progresele înregistrate de autorități în procesul de armonizare a legislației naționale la standardele UE, dar și la măsurile de contracarare a dezinformării rusești și a altor amenințări hibride.

Rețeaua „Uniți pentru Moldova” include politicieni, experți, lideri de opinie din țările membre ale UE și din Republica Moldova. Platforma are misiunea de a facilita coordonarea și susținerea pe subiecte prioritare pentru țara noastră, cum ar fi procesul de integrare în UE, consolidarea securității regionale și a celei energetice a Moldovei, dar și combaterea corupției. 

Rețeaua este gestionată de un Comitet de directori, format din trei deputați din Parlamentul European, trei deputați din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene și trei deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Este vorba despre: Andrius Kubilius (EPP), Siegfried Mureșan (EPP), Petras Austreviciuc (ALDE), Johannes Schraps (SPD – Germania), Valentina Martinez Ferro (PP – Spania), Gustaf Gothberg (Moderata – Suedia), Mihai Popșoi (PAS), Doina Gherman (PAS) și Ina Coșeru (PAS).

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 1 zi

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 1 zi

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 1 zi

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 1 zi

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 1 zi

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 1 zi

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic

/ Acum 1 zi

Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu

/ Acum 2 zile

Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”