Proiectele energetice de interes strategic vor fi autorizate în regim prioritar
În legislația națională va fi instituit un mecanism de coordonare și autorizare a proiectelor de infrastructură energetică de interes strategic, care va oferi un regim prioritar proiectelor dezvoltate în parteneriat cu statele membre ale Uniunii Europene. Un proiect de lege care conține aceste măsuri a fost votat în lectura a doua de Parlament, transmite MOLDPRES.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Energiei și transpune în legislația națională Regulamentul UE privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene. Modificările propuse urmăresc modernizarea cadrului normativ național din domeniul energeticii, în contextul schimbărilor structurale de la nivel regional și european, al noilor obligații internaționale asumate de țara noastră și al necesității consolidării securității energetice.
Potrivit proiectului, Legea cu privire la energetică va fi completată cu un capitol distinct dedicat proiectelor de interes comun și reciproc. Ca urmare, va fi instituit un regim juridic special pentru infrastructura energetică strategică și va fi reglementată procedura de autorizare coordonată și accelerată pentru acest tip de proiecte. Astfel, va fi desemnat un punct unic de contact, vor fi stabilite termene maxime pentru etapele procedurii de autorizare și vor fi introduse mecanisme de coordonare și monitorizare interinstituțională.
Aceste propuneri legislative vor reduce durata procedurilor administrative, vor preveni blocajele și vor asigura predictibilitatea procesului investițional. În prezent, autorizarea proiectelor energetice de interes comun durează, în medie, aproximativ trei ani, în funcție de complexitatea acestora, iar procedura implică mai multe instituții.
Proiectul de lege mai include o serie de prevederi care clarifică aplicarea cadrului legal existent în cazul proiectelor energetice declarate de utilitate publică de interes național.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 5 noiembrie 2026
Prim-ministrul Vasile Tofan, după primele 100 de zile de activitate a Guvernului: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”
Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună. Proiectul, votat în prima lectură
Facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului „MD-ALERT”. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Votat în prima lectură: Reguli noi privind activitățile desfășurate în afara orelor de serviciu de către funcționarii cu statut special din cadrul MAI
Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar
Adoptat de Parlament: Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Reguli mai clare pentru constituirea și înregistrarea comunităților de energie, adoptate de Parlament
Legislația națională privind impozitarea directă a fost aliniată la normele Uniunii Europene
Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost adoptat de Parlament
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Protecție și siguranță pentru salariați, odată cu integrarea europeană. Natalia Plugaru: „UE înseamnă drepturi, siguranță și oportunități pentru fiecare cetățean"
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
FOTO // Sărbătoarea tradițională „Kasîm”, celebrată la Ceadîr-Lunga prin expoziții, meșteșuguri și muzică
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 10 noiembrie 2026
VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli
Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire
Conferința privind Extinderea UE // Ministrul Dezvoltării Economice, Claudiu Năsui: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”
VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Republica Moldova pregătește noi investiții în rețele, stocarea energiei și securitatea cibernetică”
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Premierul Vasile Tofan, despre sprijinul de 30 de milioane de euro anunțat de UE: „Banii vor ajunge direct la oameni, pentru plata facturilor în această iarnă”
VIDEO // Vicepremierul Vladimir Bolea, despre prioritățile pentru transporturi în perspectiva aderării la UE: „Moldova trebuie să interconecteze localitățile și să modernizeze transportul public”
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Reforma administrației publice locale, discutată în contextul aderării la UE