ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 13:03
/ 11 Mai, 2023

Republica Moldova a decis să se alăture Comunității Democrațiilor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 11 mai /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a participat, în regim de videoconferință, la cea de-a 36-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, unde a anunțat decizia Republicii Moldova de a se alătură organizației, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

În ultimii ani, s-au făcut progrese în protejarea drepturilor omului și în construirea unei societăți mai incluzive. Rezultatele noastre se reflectă în clasamente internaționale precum Indicele Mondial al Libertății Presei și Indexul Egalității de Gen. Suntem acum pe locul 28 în ceea ce privește libertatea presei și pe locul 16 în egalitatea de gen la nivel mondial. 

„În cadrul intervenției, am reiterat faptul că obiectivul strategic al țării noastre este aderarea la Uniunea Europeană - o cale către o societate mai democratică, mai prosperă și mai stabilă. Știm că aceasta nu este un obiectiv ușor de atins, dar suntem hotărâți să implementăm reformele necesare și să îndeplinim criteriile pentru a deveni un stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a spus ministrul de Externe Nicu Popescu.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare