ro

 

Oficial
28 Martie, 2026 / 12:53
/ 15 Aprilie, 2025

Republica Moldova și Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă vor coopera pentru a sprijini creșterea sectorului energiei verzi

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Dezvoltarea sectorului energiei regenerabile în Republica Moldova, prin cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), a fost discutată la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu Francesco La Camera, directorul general al Agenției.

 

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că, în ultimii patru ani, Guvernul a făcut pași concreți pentru a crește securitatea energetică a Republicii Moldova, iar în prezent există două obiective în acest domeniu: creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul național și exportul de energie. 

 

„Capacitatea de producere a energiei regenerabile a crescut de opt ori, ajungând la aproape 650 MW. Iar în curând vom mai adăuga 165 MW, datorită unei licitații încheiate recent. Aceasta înseamnă că acum, în zile cu condiții meteo favorabile, până la 30% din energia consumată în Moldova vine din surse regenerabile, un obiectiv setat anterior pentru 2030. Comparativ, în 2020, doar 3% din consum provenea din energia verde”, a precizat premierul.

 

Totodată, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că Republica Moldova are nevoie de mai multă vizibilitate pentru atragerea investițiilor în sectorul energiei regenerabile: „Avem nevoie de mai multă competitivitate și să atragem mai mulți participanți din exterior la achizițiile lansate. În această toamnă vom lansa o licitație pentru construcția de parcuri eoliene însoțite de sisteme de stocare a energiei. Aceasta ne va permite să facem rețeaua mai stabilă și eficientă”.

 

La rândul său, directorul general IRENA a spus că valorificarea surselor regenerabile și asigurarea interconectivității sistemelor energetice au un rol tot mai important în garantarea securității energetice, mai ales în statele afectate de contextul geopolitic. Oficialii au accentuat și necesitatea de a spori capacitățile de stocare a energiei, iar Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă s-a arătat deschisă să susțină proiecte mari de acest fel.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84% de la 1 aprilie 2026 

/ Acum 3 zile

O nouă rundă a dialogului național despre siguranța copiilor în mediul online a avut loc la Ungheni

/ Acum 3 zile

Starea de urgență în sectorul energetic, instituită pentru 60 de zile. Premierul Alexandru Munteanu: „Este o măsură necesară care ne permite să acționăm rapid, să evităm blocajele şi cel mai important - să protejăm oamenii”

/ Acum 3 zile

Discursul Premierului Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență

/ Acum 3 zile

Guvernul a aprobat propunerea de instituire a stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu vicepreședintele Adunării Parlamentare a OSCE Kyriakos Hadjiyianni

/ Acum 4 zile

Planul de Creștere al Republicii Moldova – oportunități de dezvoltare și investiții, discutate la EBA Business Outlook 2026

/ Acum 4 zile

Combaterea criminalității transfrontaliere – în atenția Consiliului Național de Securitate

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la conferința „EBA Business Outlook 2026”: „Cuvântul-cheie în lumea nouă este adaptare”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu participă la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări de la Zagreb

/ Acum 6 zile

Generația Pădurii: Cancelaria de Stat a participat la campania de împădurire în satul Dereneu, Călărași

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu: „Viitorul democrației depinde de modul în care protejăm capacitatea fiecăruia de a gândi de sine stătător”

/ Acum 7 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu și Șeful Comitetului Militar al NATO, în dialog despre modernizarea sectorului de securitate din Republica Moldova