ro

 

Oficial
27 Septembrie, 2026 / 06:33
/ 12 Octombrie, 2022

Republica Moldova și Egiptul vor intensifica cooperarea bilaterală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. În cadrul întrevederii cu ministrul Afacerilor Externe al Egiptului, Sameh Shoukry, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a analizat stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniile cu potențial real de dezvoltare, convenind cu această ocazie facilitarea dialogului atât la nivel guvernamental, cât și la cel al mediului de afaceri, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

Un subiect aparte de interes l-a constituit lansarea discuțiilor în vederea semnării Acordului de comerț liber între țările noastre, proces care va contribui substanțial la consolidarea relațiilor comercial-economice între Moldova și Egipt.

Din perspectiva cooperării comerciale, oficialii au convenit să fructifice oportunitățile economice de interes reciproc, în special în domeniile agricol, farmaceutic, energetic, turistic și de infrastructură.

„Un pas concret în acest sens a fost organizarea forumului economic Egipt - Moldova, la care am participat împreună cu ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, secretarul de stat al Ministerului Economiei, Vadim Gumene și directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Radu Musteața.

Am discutat cele mai recente evoluții de securitate urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, precum și criza alimentară globală cauzată de acesta, reiterând poziția Republicii Moldova de condamnare a agresiunii ruse asupra țării vecine”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu.

Vizita de la Cairo a prilejuit semnarea mai multor documente bilaterale:

· Memorandumul de Înțelegere privind instituirea unui mecanism de consultări politice între Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt;

· Acordul interguvernamental privind scutirea reciprocă de vize pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice, de serviciu și speciale;

· Memorandumul de Înțelegere între Institutul Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Institutul Studiilor Diplomatice al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt;

Vizita la Cairo se înscrie în contextul marcării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale moldo-egiptene, fiind prima vizită a unui ministru de externe al Republicii Moldova în Republica Arabă Egipt.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul a fost votat în prima lectură

/ Acum 2 zile

Va fi simplificat procesul de obținere a autorizațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Mike Pompeo despre securitatea regională și oportunitățile de investiții în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Mecanismul național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor va fi consolidat

/ Acum 2 zile

Prima reuniune a Comitetului de monitorizare a Planului de Creștere: Republica Moldova menține un ritm înalt de implementare a reformelor

/ Acum 2 zile

Discursul Președintei Maia Sandu la ceremonia dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea USM și a 100 de ani de învățământ universitar românesc în Basarabia

/ Acum 2 zile

Noi reguli pentru ambalajele produselor din tutun

/ Acum 2 zile

Parlamentul a votat în prima lectură măsuri legislative pentru consolidarea independenței BNM, conform normelor europene

/ Acum 2 zile

Modificări la Legea cu privire la Curtea Constituțională, adoptate de Parlament

/ Acum 2 zile

Parlamentul a adoptat modificări legislative pentru a face mai transparentă procedura de selectare și numire a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale

/ Acum 2 zile

Calificările medicilor și farmaciștilor obținute în UE vor putea fi recunoscute în Republica Moldova. Proiectul, adoptat de Parlament

/ Acum 2 zile

Plafoanele pentru operațiunile valutare fără autorizarea BNM vor crește etapizat. Proiectul a fost votat în lectura a doua

/ Acum 2 zile

Protecție sporită pentru persoanele vizate în acțiuni judiciare abuzive: pachetul legislativ anti-SLAPP, votat în lectura a doua de Parlament

/ Acum 3 zile

Parteneriatul moldo-norvegian, discutat de Premierul Vasile Tofan și Prim-ministrul Jonas Gahr Støre