Șefa statului a avut întrevederi în Guvernul și Parlamentul României
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a vizitat astăzi la București Palatul Victoria, unde a avut o discuție cu prim-ministrul român Nicolae Ciucă. Discuțiile au vizat asigurarea securității energetice a țării, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
„Am discutat diverse scenarii pentru achiziționarea și stocarea de gaze naturale și alte resurse energetice, în situația foarte dificilă în care se află, în prezent, Republica Moldova”, a precizat Maia Sandu.
De asemenea, discuțiile au vizat și proiectele în desfășurare după ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, care au avut loc în luna februarie.
„I-am mulțumit, în context, premierului român și echipei sale pentru sprijinirea demersului nostru european. Suntem recunoscători pentru eforturile ministrului român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pentru co-fondarea Platformei pentru susținerea Moldovei, alături de colegii săi din Franța și Germania, și pentru ajutorul din partea României, anunțat în cadrul Platformei”, a menționat președintele Maia Sandu.
La finalul vizitei, șefa statului a vizitat Parlamentul României, unde a discutat cu Alina Gorghiu, vicepreședintele Senatului României, despre consolidarea cooperării pe platforma parlamentară între România și Republica Moldova.
Foto: Președinție
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Produsele pescărești și de acvacultură vor putea fi urmărite de la captură până la consumatorul final
Iranul amenință cu atacuri asupra bazelor militare americane din Europa, dacă acestea vor fi folosite împotriva Teheranului
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat o fabrică de materiale din fibră de sticlă din Strășeni, care produce inclusiv pentru Airbus
FOTO // O companie din Moldova a intrat pe piața românească cu vișine conservate în suc propriu
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agenda ședinței plenare a Parlamentului din 16 noiembrie
Întreprinderile autohtone vor beneficia de sprijin pentru consolidarea competitivității și a capacităților de export
ARMENPRESS: Armenia își propune să găzduiască Conferința ONU privind schimbările climatice COP34, în 2029
FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fermierii din nordul și sudul țării vor beneficia de consiliere agricolă prin oficii regionale la Bălți și Cahul
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Actele pentru comerțul cu mărfuri strategice pot fi achitate online prin MPay