Șefa statului a avut o întrevedere cu conducerea locală și regională a PNUD
Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Directoarea Biroului regional PNUD pentru Europa și CSI, Ivana Živković, aflată în vizită de lucru în țara noastră și cu Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, comunică MOLDPRES.
Serviciul prezidențial de presă a relatat agenției că discuția a vizat programele desfășurate de PNUD în Moldova în diverse domenii. Șefa statului a mulțumit pentru ajutorul oferit în depășirea dificultăților provocate de pandemia de COVID-19, de criza energetică și cea a refugiaților.
Totodată, președintele Maia Sandu și-a exprimat aprecierea față de activitatea Reprezentantei rezidente, Dima Al-Khatib, care își încheie mandatul în țara noastră și i-a urat mult succes.
Foto: Președinție
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”
Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Seimasului Republicii Lituania
Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, analizate la reuniunea Consiliului de Experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor
Vicepremierul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului
Ministerul Culturii lansează concursul pentru Premiile anuale în domeniul culturii. Dosarele pot fi depuse până pe 15 decembrie
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
DOC // Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prim-ministrul Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public”
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas
Rusia pierde lunar peste 40.000 de militari, uciși și grav răniți, pe frontul din Ucraina, susține secretarul general al NATO
Zelenski: Sistemul de comunicații prin satelit Starshield înregistrează din nou deficiențe semnificative
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
GALERIE FOTO // Decizii, discuții și momente din culisele ședinței Guvernului din 12 noiembrie
VIDEO // Unele propuneri din proiectul privind pensiile speciale vor fi modificate. Premierul Vasile Tofan: „Scopul nostru este să păstrăm oamenii în sistem”