ro

 

Oficial
10 Octombrie, 2026 / 02:49
/ 03 Noiembrie, 2022

Șefa statului a vizitat localitatea Naslavcea, afectată de rachetele rusești trimise spre Ucraina

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers astăzi în nordul țării, la Naslavcea, localitate afectată de rachetele rusești lansate spre infrastructura civilă a Ucrainei. Șefa statului a discutat cu localnicii, în mare parte vârstnici, care au fost nevoiți să treacă prin clipe de groază și ale căror case au rămas fără geamuri și cu acoperișurile distruse, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În total, au avut de suferit 21 de gospodării, iar suma stricăciunilor se ridică la aproape 68 de mii de lei. Autoritățile locale au dat asigurări că, în scurt timp, vor acoperi cheltuielile suportate de oameni pentru ca să-și repare locuințele.

„Oamenii mi-au spus că sunt necăjiți din cauza prețurilor mari, a lipsei locurilor de muncă și a veniturilor mici. Le-am spus că guvernarea face tot ce poate, în condițiile în care avem un război la hotare și o economie slăbită de mai multe crize. M-a întristat faptul ca nu toată lumea înțelege ce se întâmplă în țara vecină și că Rusia se face vinovată de aceste nenorociri. În aceste vremuri complicate, trebuie să rămânem uniți și să luptăm mai eficient cu dezinformarea”, a subliniat Maia Sandu.

Potrivit ei, acest război nedrept și atacurile asupra civililor trebuie să înceteze. „Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea Rusiei în Ucraina. Noi ne dorim ca toți oamenii să se simtă în siguranță în propriile case, pe străzi, în țările lor. Cu toții merităm să trăim în pace”, a spus președintele Maia Sandu.

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 1 zi

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 1 zi

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 1 zi

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum

/ Acum 2 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 2 zile

Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE

/ Acum 2 zile

Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate

/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american

/ Acum 2 zile

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș 

/ Acum 2 zile

Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș

/ Acum 2 zile

Guvernul simplifică procedurile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș 

/ Acum 2 zile

Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Transport public mai accesibil, străzi mai sigure și parcări mai bine organizate: noi reguli pentru mobilitatea urbană, aprobate de Guvern

/ Acum 2 zile

Investiții de circa 130 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare