Șefa statului a vorbit despre accelerarea reformelor cu prim-ministrul Belgiei
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut la München o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo. Cei doi au discutat despre modul în care războiul ne afectează țara, precum și despre acțiunile pe care le întreprindem ca să accelerăm reformele, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Am subliniat că integrarea europeană este proiectul nostru de țară și că guvernarea de la Chișinău întreprinde acțiuni concrete pentru a realiza acest lucru într-un ritm susținut. Apreciem sprijinul Belgiei pentru procesele de transformare internă a Moldovei și suntem recunoscători pentru încurajarea pe care o avem din partea Bruxellesului în eforturile noastre de a avansa pe parcursul european", a subliniat Maia Sandu.
Pe plan bilateral, șefa statului a menționat că ne dorim mai multe proiecte comune de dezvoltare și investitori belgieni pe piața noastră.
Foto: Președinție
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă
Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice
Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”
Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului
„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire
Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică