ro

 

Oficial
31 Octombrie, 2026 / 04:07
/ 26 Noiembrie, 2022

Șefa statului s-a întâlnit cu premierul Lituaniei

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit ieri cu prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, aflată în vizită de lucru la Chișinău. Discuția a vizat riscurile de securitate provocate de războiul Rusiei în Ucraina, în special asupra sectoarelor energetic și economic, și agenda europeană a țării noastre, relatează MOLDPRERS cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului a mulțumit pentru susținerea Lituaniei în procesul de obținere a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Maia Sandu a subliniat că, în pofida crizei energetice și a riscurilor de securitate aduse de război, autoritățile lucrează la recomandările UE și realizează reforme în domenii prioritare, precum justiția. Președintele a spus că mizează în continuare pe sprijinul Lituaniei în parcursul nostru european, dar și pe dosare ca liberalizarea tarifelor de roaming cu UE sau aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA).

Oficialele au discutat și despre cooperarea bilaterală dintre Moldova și Lituania, inclusiv în combaterea propagandei și a dezinformării, ce au luat amploare odată cu agresiunea Rusiei în Ucraina și care atentează și la securitatea țărilor noastre. 

Foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative

/ Acum 2 zile

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026

/ Acum 2 zile

Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar

/ Acum 2 zile

Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău

/ Acum 3 zile

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale

/ Acum 3 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”

/ Acum 3 zile

Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu

/ Acum 3 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan

/ Acum 3 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”