Speakerul Igor Grosu: Ne dorim impulsionarea cooperării și stabilirea unui dialog permanent cu Austria
Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o discuție cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Austria în Republica Moldova, Stella Avallone, la care a participat și consulul onorific al Austriei la Bălți, Stela Malcoci, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Igor Grosu a exprimat gratitudine statului austriac pentru asistența multilaterală acordată țării noastre, inclusiv prin intermediul Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare (ADA). De asemenea, Președintele Parlamentului a mulțumit autorităților din Austria pentru recunoașterea certificatelor de vaccinare în contextul pandemiei Covid-19, care va asigura mobilitatea cetățenilor Republicii Moldova.
Discuțiile au vizat și impulsionarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări în mai multe domenii. ”Ne dorim intensificarea cooperării cu Austria și stabilirea unui dialog permanent. Una din prioritățile actualului Parlament este consolidarea statului de drept. Astfel, mizăm pe suportul și expertiza Austriei în procesul de implementare a reformelor în domeniul justiției și combaterea corupției”, a declarat Igor Grosu.
Oficialii au convenit asupra continuării cooperării interparlamentare prin atribuirea unui caracter sistematic vizitelor reciproce la diferite niveluri, inclusiv la cel al comisiilor parlamentare de profil și al grupurilor parlamentare de prietenie, ceea ce va permite abordarea eficientă a mai multor domenii strategice.
La final, s-a menționat că la 25 martie 2022 se vor împlini 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Austria.
Foto: Parlament
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31)
Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Vadim Krasnoselski a revenit la Chișinău. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici: „Va avea interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani”
Promo-LEX a constatat 56 de incidente la alegerile regionale. Votarea în grup, încălcarea secretului votului și transportarea organizată a cetățenilor, printre neregulile sesizate
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 17,44% până la ora 18:00
Peste 43 500 de cetățeni au participat, până la ora 18:00, la alegerile din UTA Găgăuzia
VIDEO // Alegători transportați cu automobile și microbuze către secțiile de votare din UTA Găgăuzia. IGP investighează cazurile
Președinta CEC, Angelica Caraman: „Pragul de validare a alegerilor a fost depășit în 29 din cele 35 de circumscripții electorale din UTA Găgăuzia”
Ucraina anunță că a lovit o rafinărie de petrol și o uzină de armament din Rusia
Peste 170 de alegători au participat la scrutinul organizat în satul Novosiolovca, până la ora 15:00
Alegeri în UTA Găgăuzia. Circa 25% dintre votanți și-au exercitat dreptul până la ora 15:00
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00