ro

 

Oficial
09 Noiembrie, 2026 / 09:45
/ 15 Februarie, 2021

Speakerul Zinaida Greceanîi a participat la manifestarea consacrată Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, alți membri ai Legislativului Republicii Moldova au participat astăzi la acțiunile solemne consacrate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, informează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

Evenimentul a întrunit actuali și foști înalți demnitari de stat, membri ai asociațiilor de veterani, elevi, alți participanți.

În discursul rostit la mitingul solemn, președintele Parlamentului a menționat că, deși s-au scurs 32 de ani de la retragerea completă a trupelor din Afganistan, ecoul acelor evenimente rămâne viu.

În opinia speakerului, păstrarea memoriei acelor evenimente se datorează, în primul rând, anume participanților la luptele din Afganistan, care sunt exemplu de demnitate și patriotism.

Președintele Legislativului a remarcat că, deși se încearcă de a pune la îndoială rolul trupelor sovietice în Afganistan, tinerii trimiși acolo nu au avut nicio vină – ei și-au îndeplinit datoria, și au făcut-o cu onoare.

”Au demonstrat devotament desăvârșit față de Patrie. Respect și plecăciuni pentru ei!”, a declarat speakerul.

Zinaida Greceanîi a mai spus că cei care nu au cunoscut ororile războiului, trebuie să înțeleagă durerea pe care o poartă în suflet veteranii.

”Compasiunea și dragostea unul față de altul sunt sentimentele pe care trebuie clădită și dezvoltată societatea”, a accentuat președintele forului legislativ.

Speakerul a apreciat înalt activitatea Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan a Republicii Moldova și conducerii acesteia. ”Sunteți uniți de o frăție de luptă care nu cunoaște granițe și care devine tot mai puternică în fiecare an. Vă doresc să păstrați acest spirit de camarad și să aveți multă sănătate Dumneavoastră și familiile Dumneavoastră!”, a conchis Zinaida Greceanîi.

Președintele Parlamentului a depus flori la complexul „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Râșcani al capitalei, precum și la fiecare placă de granit instalată aici în numele soldaților moldoveni căzuți pe câmpul de luptă.

La operațiunile militare desfășurate pe teritoriul Afganistanului au participat 12.500 de soldați şi ofițeri moldoveni, inclusiv un actual deputat în Parlamentul țării – Oleg Savva.

Pe 15 februarie 1989, după un război de aproape zece ani, trupele armatei sovietice au fost retrase din Afganistan.

Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan a fost instituită în Republica Moldova, prin Hotărâre de Parlament, în anul 2011.

foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar

/ Acum 3 zile

Adoptat de Parlament: Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială

/ Acum 3 zile

Reguli mai clare pentru constituirea și înregistrarea comunităților de energie, adoptate de Parlament

/ Acum 3 zile

Legislația națională privind impozitarea directă a fost aliniată la normele Uniunii Europene

/ Acum 3 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost adoptat de Parlament

/ Acum 3 zile

Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni au fost declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1: 37,2 km de drum modern, așteptat de peste un deceniu

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu a salutat raportul de extindere al Comisiei Europene, care reflectă progresele Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană

/ Acum 4 zile

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie

/ Acum 4 zile

Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat

/ Acum 4 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 3-4 noiembrie 2026

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, despre Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova: „Ținta de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă”

/ Acum 4 zile

Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună

/ Acum 4 zile

Sancțiuni mai dure pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar