Vicepremierul Nicu Popescu a participat la deschiderea Consiliului privind dialogul de politici strategice
Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. La invitația ministrului de Interne, Ana Revenco, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, împreună cu ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi a participat astăzi în cadrul sesiunii de deschidere a Consiliului privind dialogul de politici strategice – Together4Home Affairs, organizat de Ministerul Afacerilor Interne cu sprijinul Delegației Uniunii Europene, eveniment la care au participat corpul diplomatic și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
În intervenția sa, vicepremierul Nicu Popescu a menționat despre contextul regional complex și provocările cu care autoritățile de la Chișinău se confruntă pentru a asigura un climat socio-economic sigur cetățenilor țării noastre. De asemenea, oficialul a punctat că noua realitate de insecuritate generată de războiul din Ucraina a redirecționat resursele și atenția Guvernului în direcția noilor urgențe, priorități și necesități umanitare.
„Echipa din guvern, prin cooperare inter-instituțională, este determinată și pregătită să realizeze parcursul de reforme în domeniile cheie. Aceste priorități pe politici strategice nu sunt doar ale MAI, ci vizează efortul nostru comun și țin de combaterea corupției, a criminalității, fortificarea dimensiunii securității, siguranței și ordinii publice, asigurarea unui proces coerent de digitalizare și asigurarea standardelor europene de securitate cibernetică", a spus ministrul Nicu Popescu.
Șeful diplomației Republicii Moldova a subliniat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin echipa sa de diplomați la Chișinău și în ambasade, a oferit toată expertiza eforturilor depuse de Ministerul Afacerilor Interne, care în plan instituțional a fost autoritatea cea mai afectată de actuala criză umanitară. În context, vicepremierul Nicu Popescu a exprimat recunoștință colaboratorilor Poliției de Frontieră, Biroului Migrație și Azil, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și altor subdiviziuni care au demonstrat solidaritate deplină în această criză umanitară, au lucrat asiduu zi și noapte, împreună cu echipele de diplomați.
„În această perioadă dificilă, țara noastră nu a fost singură, am simțit cu toții solidaritatea partenerilor Republicii Moldova și am certitudinea că vom continua să coordonăm acțiunile noastre pe viitor. Vrem să ne asigurăm că vom continua sa muncim umăr la umăr, alături de comunitatea internațională, de o manieră care poate rezulta în contribuția noastră voluntară la stabilitatea regională, iar sprijinul partenerilor externi este absolut crucial", a conchis Nicu Popescu.
Foto: MAEIE
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu coraportorii comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Republica Moldova deschide negocierile pe Clusterul „Valori fundamentale”. Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Aderarea la Uniunea Europeană rămâne prioritatea noastră absolută”
Președinta Maia Sandu a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE pe grupul de capitole „Valori fundamentale”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden – dialog despre cooperarea bilaterală și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova
Premierul Alexandru Munteanu conduce delegația Republicii Moldova la Luxemburg, la cea de-a doua Conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în vizită de lucru în raionul Florești
Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre
Cel de-al doilea Raport Național Voluntar privind implementarea Agendei 2030, prezentat la Guvern
Satul meu - primăria noastră: Peste 790 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară
Președinta Maia Sandu, la 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste: „Comemorarea deportărilor este despre memoria trecutului și viitorul democratic pe care îl construim împreună”
Lucrările de construcție la Stația Electrică Vulcănești au fost finalizate - stația este pregătită pentru energizare
Programul „DAR 1+3”: 33 de localități vor primi finanțare pentru dezvoltare și proiecte de infrastructură
Politica fiscală pentru 2027 - propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat
Rezerviștii Forțelor Armate vor participa la antrenamente de instruire
BTA: Bucătarul Nikolay Genchev a câștigat locul I la Campionatul Național de Paella de la Burgas
ARMENPRESS // Autoritățile din Erevan pregătesc festivitățile Vardavar într-un format nou
Subvenții în valoare de peste 19 milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA în ultima săptămână
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră își consolidează cooperarea printr-un nou acord de colaborare
Premierul Alexandru Munteanu: „Fiecare reușită în parcursul european este rezultatul muncii pe care o facem aici, acasă”
Președintele Consiliului European, António Costa: „Vom susține Republica Moldova la fiecare pas spre aderarea la UE”
Președinta Maia Sandu: „R. Moldova este pregătită să deschidă negocierile cu UE pe toate grupurile de capitole. Este o cursă pe care vrem să o câștigăm”
Maia Sandu la Summitul UE – Moldova: „Moldova își face datoria. Contăm pe sprijinul celor 27 de state membre”
Discursul Președintei Maia Sandu la Summitul UE - Republica Moldova
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după Summitul UE-Republica Moldova „Vor fi deblocate încă 503 milioane de euro dacă Moldova va implementa reformele asumate”
Circa 1,2 miliarde lei, încasate de Fisc la buget în ultima săptămână
Acces la tehnologii moderne pentru elevii din Bălți: Liceul „Vladimir Maiakovski” a fost dotat cu echipamente digitale
Apelul mediului academic din Republica Moldova și România către Maia Sandu și Nicușor Dan: „Reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă”
Expoziție comemorativă dedicată Lidiei Istrati. Ministrul Culturii: „O doamnă de fier care a avut curajul să promoveze adevărul, integritatea și dragostea de neam”
LIVE // António Costa, Ursula von der Leyen și Maia Sandu susțin declarații de presă, în urma Summitului UE - Republica Moldova