ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 17:00
/ 23 Septembrie, 2021

Vicepremierul Nicu Popescu a participat la reuniunea Consiliului miniștrilor de Externe al GUAM

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a participat la cea de-a 37-a reuniune a Consiliului miniștrilor Afacerilor Externe al Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică - GUAM, desfășurată la New York, informează MOLDPRES

Biroul de presă al MAEIE a comunicat agenției că oficialul a reafirmat angajamentul Moldovei față de promovarea unei cooperări eficiente și orientate spre rezultate la nivel regional, inclusiv în contextul deținerii de către țara noastră a președinției în exercițiu în cadrul GUAM la anul viitor. 

„Am salutat eforturile organizației de extindere a relațiilor cu alte state și organizații, pledând în același timp pentru intensificarea eforturilor de a spori atenția pentru arealul GUAM, precum și pentru consolidarea cooperării sectoriale în domenii precum infrastructura, mediul și digitalizarea”, a menționat ministrul Nicu Popescu. 

În cadrul reuniunii a fost semnată decizia de constituire a unui grup permanent al GUAM în domeniul comunicării strategice, ceea ce va contribui la sporirea vizibilității organizației, precum și la promovarea imaginii acesteia, prin diferite mijloace aferente diplomației digitale și comunicării publice.

Foto: MAE al Ucrainei


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 5 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 5 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 5 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

 


 
/ Acum 19 ore

Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice

/ Acum 19 ore

Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”

/ Acum 20 ore

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 20 ore

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 20 ore

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 21 ore

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 21 ore

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 22 ore

Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”

/ Acum 22 ore

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 23 ore

SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false

Vezi mai multe