Vicepremierul Olga Cebotari a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirсh
Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii referitor la prioritățile curente în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană și în realizarea eficientă a politicilor de reintegrare a țării.
Unul dintre subiectele-cheie a discuției a constituit vizita de lucru în Republica Moldova, în perioada 26-28 ianuarie curent a Reprezentantului Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr Harting.
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare a dat asigurări că va impulsiona în continuare activitatea grupurilor sectoriale de lucru cu participarea experților de pe cele două maluri ale Nistrului, menționând că joi a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, iar în data de 22 ianuarie curent vor avea alte două ședințe ale experților de profil, pe probleme vamale și pentru ocrotirea sănătății, ultimul grup practic revenind la dialog după o pauză îndelungată (ultima ședință a avut loc în data de 06 martie 2020).
Totodată, întru identificarea unor soluții viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, a fost accentuată intenția și necesitatea activizării în perioada apropiată a interacțiunii dintre experții de la Chișinău și Tiraspol și pe alte sectoare de responsabilitate.
De asemenea, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii cu privire la ședința de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului şi Tiraspolului din 20 ianuarie curent și impactul acesteia întru stimularea realizării angajamentelor convenite în așa-numitul pachet Berlin+.
Vicepremierul a exprimat sincere mulțumiri șefului Misiunii OSCE pentru deschiderea manifestată și suportul acordat în asigurarea continuității mecanismului de compensare a cheltuielilor de acomodare în proximitatea locului de serviciu a cadrelor medicale cu domiciliu în regiunea transnistreană, precum și a informat despre demararea în perioada apropiată a unei campanii de informare despre regulile necesare de respectat în vederea participării în traficul rutier internațional a autovehiculelor din raioanele de est ale țării.
Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate și alte subiecte de actualitate reflectate în agendă de negocieri pentru reglementarea transnistreană, precum și soluțiile care pot fi identificate pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului.
Oficialii au convenit să asigure un dialog permanent în continuare cu toți partenerii formatului „5+2”.
foto: Biroul de reintegrare
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”
Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Seimasului Republicii Lituania
CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Turcia
FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă
VIDEO // Președinta Maia Sandu, după summitul CPE de la Dublin: „Republica Moldova are prieteni în Europa, alături de care lucrăm umăr la umăr”
DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial
Bild: Rusia ar cere retragerea Finlandei din NATO și eliminarea bazelor militare ale Alianței din țările baltice
Grant de două milioane de dolari pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice din Republica Moldova
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice
Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni
Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult
Benzina coboară sub 29 de lei litrul, iar motorina se ieftinește cu 24 de bani
Includerea Moldovei în programul destinațiilor turistice ale Chinei, discutată de ambasadorul Petru Frunze cu oficialii chinezi
DOC // Străinii din Republica Moldova vor beneficia de cursuri de limba română și sprijin pentru integrare. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial
Sezonul de vânătoare la iepurele de câmp începe pe 15 noiembrie. Vânătoarea va fi permisă pentru șapte zile
Ion Dosca a cucerit al zecelea titlu mondial la joc de dame. Moldova a obținut șapte medalii la competiția din Turcia