Vicepremierul pentru reintegrare a efectuat o vizită de lucru la Hădărăuți, Ocnița
Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. În marja ședinței de guvern de miercuri, 23 noiembrie de la Edineț, vicepremierul Oleg Serebrian a efectuat o vizită de lucru la Hădărăuți, r-nul Ocnița, localitatea sa de baștină, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
La întâlnirea, care a avut loc la căminul cultural din localitate, au participat reprezentanți ai administrației publice locale, consilierii locali, întreprinzători, cadre didactice și medicale, locuitori ai comunei. Întâlnirea s-a desfășurat în semiobscuritate, în timp ce din Ucraina vecină s-au făcut auzite loviturile aeriene rusești.
Discuțiile au fost axate pe problemele cu care se confruntă locuitorii comunei, fiind evocate și ultimele evoluții din țară, inclusiv criza energetică și social-economică. Ținând cont de faptul că localitatea se învecinează cu regiunea Cernăuți din Ucraina, fiind și locul prin care intră în Republica Moldova ramura nordică a gazoductului care vine dinspre țara vecină, a fost abordată și tema agresiunii ruse împotriva poporului ucrainean și consecințele sale pentru țara noastră.
Iurie Lupu, primarul localității, a mulțumit autorităților centrale pentru efortul depus în vederea menținerii stabilității sociale, economice și politice în această perioadă complicată.
Foto: Biroul politici de reintegrare
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31)
Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune