ro

 

Politică
07 Noiembrie, 2026 / 19:45
/ 23 Septembrie, 2025

Alegeri parlamentare 2025

ASP va elibera gratuit acte de identitate în ziua scrutinului din 28 septembrie

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, duminică, 28 septembrie 2025, în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, toate subdiviziunile teritoriale ale instituției vor activa conform unui program special, între orele 07:00 – 21:00, transmite MOLDPRES.

Potrivit ASP, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, care în ziua scrutinului nu vor avea acte de identitate valabile, vor putea solicita gratuit eliberarea cărților de identitate provizorii. Totodată, vor fi înmânate și actele de identitate deja confecționate și aflate în subdiviziunile ASP.

Instituția mai informează că persoanele care au depus sau vor depune cereri pentru eliberarea cărții de identitate în perioada 28 august – 25 septembrie 2025 își vor putea ridica documentul până la data de 28 septembrie, inclusiv în ziua alegerilor, indiferent de termenul comenzii sau de tariful achitat.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

R. Moldova investește 120 de milioane de euro în consolidarea apărării. Premierul Vasile Tofan: „Un stat neutru nu înseamnă un stat slab”

/ Acum 2 zile

MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”

/ Acum 2 zile

Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan

/ Acum 2 zile

Șeful Executivului, Vasile Tofan: „Guvernul poate construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma justiției”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova: „Am răspuns într-o manieră asimetrică, întrucât acțiunile pot fi calificate drept o sfidare și o provocare menită să ne atragă într-o capcană”

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // 100 de zile de guvernare: premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul activității Executivului

/ Acum 2 zile

Mesajul premierului Vasile Tofan pentru deputații din opoziție: „Să vâslim cu toții în aceeași direcție. Avem nevoie de soluții, nu de artificii”

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită la București. Oficialul va participa la reuniunea anuală a miniștrilor de externe ai ICE

/ Acum 2 zile

Igor Grosu: „Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri cu UE. Vom menține ritmul reformelor pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene”

/ Acum 2 zile

Biroul de reintegrare: Vadim Krasnoselski va primi interdicția de a părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani

/ Acum 2 zile

Proiectul de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Legislativului. Igor Grosu: „Documentul nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”