ro

 

Politică
05 Noiembrie, 2026 / 11:22
/ Acum 42 minute

Proiectul de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Legislativului. Igor Grosu: „Documentul nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”

Inițiativa opoziției privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclusă pe ordinea de zi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Legislativului, Igor Grosu, care a precizat că Biroul permanent a examinat și a respins ieri propunerea, comunică MOLDPRES.

Potrivit speakerului, inițiativa a fost semnată de toți cei 46 de deputați din opoziție și ar fi fost coordonată de la Moscova.

„Intenția de a o da jos pe președinta Sandu a fost dictată de un centru de comandă unic de la Moscova, semnată in corpore de toți cei 46 de deputați din opoziție”, a declarat Igor Grosu.

În discursul său, președintele Parlamentului a criticat demersul opoziției, afirmând că semnatarii acestuia ar fi uniți de interese politice comune și de opoziția față de parcursul european al Republicii Moldova.

„E manipulare în sensul clasic al propagandei, se inversează realitatea. Documentul a fost analizat atent, inclusiv sub aspect juridic, și nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”, a menționat speakerul.

El s-a arătat convins că următoarea comandă primită va fi ca opoziția să facă scandal.

„Vreau să explicăm cetățenilor cât de gravă este această tentativă de subminare a direcției europene a Republicii Moldova”, a afirmat președintele Parlamentului.

Igor Grosu a contestat argumentele prezentate în documentul opoziției, pe care le-a calificat drept contradictorii și lipsite de probe reale. El a menționat că autorii inițiativei îi impută președintei responsabilitatea pentru probleme care țin de activitatea Guvernului, inclusiv scumpirea gazelor la nivel mondial, dar, în același timp, îi reproșează implicarea în treburile statului.

Un alt subiect abordat de președintele Parlamentului a fost reforma justiției și evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Grosu a criticat poziția semnatarilor inițiativei, menționând că aceștia nu ar fi contestat problemele sistemului de justiție în perioada în care s-ar fi aflat la guvernare.

„Cele mai ridicole acuzații țin de justiție. Când justiția era capturată, când oamenii erau amenințați cu dosare penale, când judecătorii erau în buzunarul regimului, semnatarii din opoziție erau mulțumiți. Dar când după decenii se depune efort pentru un sistem de justiție corect, sar ca arși. Opoziția își dorește ca drumul spre UE să fie blocat, curățarea justiției să fie oprită, reformele de modernizare a țării să fie întrerupte, banii europeni să nu mai vină, să fim slabi ca stat. De fapt, asta își dorește și Rusia”, a declarat Igor Grosu.

Speakerul a respins și acuzațiile privind premiile internaționale primite de Maia Sandu. În acest context, el a subliniat că distincțiile obținute de șefa statului reprezintă o recunoaștere a eforturilor de promovare a democrației și modernizare a țării. Grosu a amintit că mai multe dintre premiile primite de președintă au fost donate unor instituții și organizații, inclusiv unei biserici, unei asociații care sprijină copiii cu dizabilități, unei biblioteci, pentru instalarea unui parc fotovoltaic în satul Risipeni și pentru păstrarea patrimoniului muzical al compozitorului Eugen Doga.

Totodată, președintele Parlamentului a precizat că opoziția are dreptul să inițieze procedura de suspendare, însă a subliniat că documentul a fost analizat inclusiv sub aspect juridic și nu întrunește condițiile pentru a fi inclus pe agenda Legislativului.

„Documentul a fost analizat atent, inclusiv sub aspect juridic, și nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”, a afirmat Igor Grosu.

În final, Igor Grosu a reiterat susținerea fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate pentru activitatea președintei Maia Sandu și pentru obiectivele asumate de aceasta. El a subliniat că deputații PAS sprijină eforturile șefei statului de a duce Republica Moldova în Uniunea Europeană, de a menține pacea și de a asigura unitatea și integritatea teritorială a țării.

Speakerul a dat asigurări că fracțiunea PAS va continua să susțină acest parcurs și să contribuie la realizarea obiectivelor de modernizare și dezvoltare a Republicii Moldova.

„Fracțiunea PAS din Parlament își dorește și susține toate eforturile președintei Maia Sandu de a duce țara noastră în Uniunea Europeană, de a menține pacea, de a asigura unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Maia Sandu a transformat Republica Moldova dintr-un stat izolat, despre care se vorbea doar ca despre o zonă de spălare a banilor, într-un stat respectat în lume. Maia Sandu a așezat Moldova la masa europeană de decizie și noi vom face tot ce putem pentru a continua acest parcurs”, a conchis Igor Grosu.

Astfel, inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu nu va fi examinată în plenul Parlamentului, după ce Biroul permanent a respins includerea acesteia pe ordinea de zi.

Opoziția parlamentară a inițiat procedura de suspendare a președintei Maia Sandu la 29 septembrie 2026, proiectul fiind semnat de 46 de deputați. Autorii au invocat presupuse încălcări grave ale Constituției, inclusiv ingerințe în activitatea altor puteri ale statului și implicarea șefei statului în susținerea PAS în campaniile electorale. În replică, Președinția a anunțat că Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni.

Potrivit articolului 89 din Constituție, suspendarea președintelui necesită votul a cel puțin două treimi dintre deputați, adică 68 din 101.

Deputatul PDCM Ion Chicu, unul din semnatarii proiectului, a anunțat că documentul a fost înregistrat oficial în Parlament și a intrat în procedură legislativă. El i-a cerut lui Igor Grosu să întreprindă pașii procedurali pentru examinarea documentului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia: 5 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de autorizare a sondajelor de opinie

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Tofan condamnă acțiunile deputaților care au prezentat informații eronate despre cerealele din Portul Giurgiulești: „Ați umplut țara cu falsuri, le dați rușilor pe tavă informația critică”

/ Acum 3 zile

CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor desfășurate în șase localități și a referendumului de la Delacău, Anenii Noi,

/ Acum 3 zile

Cetățenii din UTA Găgăuzia pot solicita urna mobilă pentru alegerile regionale

/ Acum 3 zile

Procesul de vot în cadrul alegerilor locale noi și referendumul local s-a încheiat

/ Acum 3 zile

Guvernul respinge acuzațiile privind cerealele ucrainene de la Giurgiulești. „Sunt informații false”

/ Acum 3 zile

Peste 32% din alegători s-au prezentat la urnele de vot către ora 18:00

/ Acum 3 zile

Aproape 25% dintre alegători au votat până la ora 15:00 în cele șapte localități cu scrutin

/ Acum 3 zile

Alegeri și referendum: peste 2.800 de persoane au votat până la prânz. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Hăsnășenii Mari

/ Acum 4 zile

Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri

/ Acum 4 zile

Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum

/ Acum 4 zile

CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale

/ Acum 4 zile

Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic

/ Acum 6 zile

Peste 18 mii de buletine de vot vor fi tipărite pentru scrutinul de duminică. Acestea vor fi disponibile în patru limbi