ro

 

Politică
27 Octombrie, 2026 / 02:33
/ 24 Noiembrie, 2021

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat agenda ședințelor plenare pentru perioada 25 noiembrie – 3 decembrie

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul va examina, în procedură de urgență, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, în ședința plenară de joi. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare din perioada 25 noiembrie – 3 decembrie, informează MOLDPRES.

Astfel, deputații vor examina, mâine, în procedură de urgență, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent la cererea Prim-ministrului Natalia Gavrilița, în scopul neadmiterii sistării livrării gazelor naturale.

De asemenea, vor fi dezbătute proiectele legii bugetului de stat pentru anul 2022, legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor, legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul 2022, precum și politica fiscală și vamală.  

În lectura a doua vor fi examinate mai multe proiecte, inclusiv, cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la ajutorul social, privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale și modificarea Codului navigației maritime.

Ședința plenară din 25 noiembrie va începe la ora 11.00. 

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie

/ Acum 3 zile

FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta

/ Acum 3 zile

BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”

/ Acum 3 zile

Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”

/ Acum 4 zile

Controlul comun la frontieră și proiectele energetice, pe agenda vizitei premierului Tofan la Kiev

/ Acum 4 zile

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: Incidentele de pe Nistru trebuie investigate, iar rezultatele făcute publice

/ Acum 4 zile

Consiliul Permanent al OSCE: R. Moldova respinge acuzațiile Rusiei privind regiunea transnistreană și cere retragerea forțelor militare de pe teritoriul țării

/ Acum 4 zile

Noul premier al României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

/ Acum 4 zile

Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu anunță soluții pentru protecția datelor personale și controlul plăților după o investigație jurnalistică privind o platformă de taxi

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”

/ Acum 4 zile

Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate