Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos: „Republica Moldova este specială. Ați impresionat Europa cu puterea și determinarea voastră”
Republica Moldova a înregistrat în ultimul an cel mai mare progres pe drumul său european, iar către sfârșitul anului 2025 va fi pregătită de începerea negocierilor pe toate cele șase clustere tematice, acestea urmând a fi finalizate în anul 2028. Declarațiile au fost făcute astăzi, la Chișinău, de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, care a accentuat că „ambițiile Republicii Moldova sunt foarte înalte, dar și realiste, dacă viteza reformelor va fi accelerată”, informează MOLDPRES.
Prezentă la Conferința „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, organizată astăzi la Chișinău, Marta Kos a afirmat că „Republica Moldova este cel mai bun elev din clasa sa”, iar Raportul de extindere prezentat de Comisia Europeană include fapte concrete care demonstrează că țara noastră a înregistrat cel mai mare progres în drumul său spre UE.
„Mă bucur să fiu aici din nou la Chișinău pentru a patra oară anul acesta. Unele state candidate sunt geloase, dar le spun că voi sunteți foarte speciali în determinarea dumneavoastră de a deveni un stat membru al UE. Este ceva special atunci când văd energia dumneavoastră. Sunteți cei mai buni elevi din clasa mea. Acum, odată cu Raportul privind extinderea, sunt fapte care dovedesc că ați înregistrat cel mai mare progres într-un an. Felicitări, Republica Moldova! A fost un an bun pentru Moldova, dar la fel a fost și un an bun pentru Uniunea Europeană”, a afirmat Marta Kos.
Oficialul european a adăugat că Republica Moldova a înregistrat progres pe toate capitolele aquisului comunitar și a reușit să realizeze cel mai rapid posibil procesul de screening, iar către sfârșitul anului țara noastră va fi gata să înceapă negocierile pe toate cele șase clustere tematice.
„Progresul vostru înregistrat este unul semnificativ și consecvent. Ceea ce este și mai important - Republica Moldova a făcut cel mai mare progres anual dintre toate statele candidate și eu mă mândresc foarte mult cu voi. A fost cu adevărat o muncă bine făcută. Ați înregistrat un progres pe toate capitolele aquisului comunitar și ați reușit să realizați cel mai rapid proces de screening posibil. Către sfârșitul anului o să fiți gata să începeți negocierile pe toate cele șase clustere tematice”, a menționat comisara europeană.
Dincolo de acești pași, în 2025, Republica Moldova a reușit să se apropie tot mai mult de UE, a spus Marta Kos.
„Noi am început să implementăm cel mai important pachet de investiții pe care l-a văzut Republica Moldova vreodată. Aceste milioane de euro alocate vor moderniza țara și vor aduce schimbări fundamentale. Veți putea spori investițiile publice și să atrageți mai multe investiții străine. Deci, sunt niște ingrediente critice pentru economia Republicii Moldova de a ajunge la nivelul european. Negocierile de aderare și integrarea tangibilă treptată a Republicii Moldova în zonele cheie de politici aduc beneficii cetățenilor și companiilor voastre astăzi, nu mâine”, a afirmat Marta Kos.
Ea adăugat că Republica Moldova trebuie să investească cele 1,9 miliarde de euro prevăzute în Planul de Creștere până la sfârșitul anului 2027, iar ulterior țara noastră va beneficia și de alte resurse.
„Dar vă promit că dacă o să cheltuiți tot, o să fac tot ce este în putere și o să primiți mai mult. Deci trebuie să cheltuiți acești bani până la sfârșitul anului 2027, după care o să mai primiți bani”, a punctat Marat Kos.
Oficialul s-a referit și la următorii pași pe care urmează să-i parcurgă Republica Moldova în drumul său european.
„Raportul privind extinderea la fel stabilește și calea spre viitor, pentru 2026. Ambițiile voastre sunt foarte înalte. Dar, într-adevăr, aceste ambiții sunt și realiste, dacă viteza actuală a reformelor va fi accelerată în continuare. Anul viitor, 2026, trebuie să fie anul implementării, nu doar al marcării boxelor. Adică nu trebuie să faceți ceva din cauza că spunem noi. Trebuie să faceți pentru țara voastră. Și este unica modalitate în care procesul de aderare va avea succes”, a comunicat Marta Kos.
Comisara europeană a adăugat că transpunerea legilor nu este suficientă și că valoarea reformelor va fi testată prin calitatea implementării. „Noi vom continua să monitorizăm progresul vostru. Și modernizarea și transformarea reală ține de ceea cum legile vor schimba realitatea, nu cum arată ele pe hârtie. La fel, trebuie să vedem schimbarea care să fie resimțită de oamenii și de către businessul Moldovei. Noi trebuie să facem calea aceasta europeană o realitate”, a menționat ea.
Ea a dat asigurări că Republica Moldova nu va fi singură în acest drum și a reconfirmat sprijinul UE pentru țara noastră.
„Dar trebuie la fel să vă promit că noi vom lucra împreună în acest sens. Eu mă văd pe mine ca parte a voastră, a echipei voastre, dragi moldoveni. O să intensificăm eforturile voastre pentru a vă ajuta să faceți față cu această povară de muncă. Noi o să vă ajutăm să dezvoltați capacitatea publică și administrativă pentru elaborarea legilor, pentru a asigura calitatea și pregătirea pentru implementare”, a specificat oficialul.
Marta Kos a mai spus că Republica Moldova se bucură de foarte mult sprijin în UE, pentru că țara livrează rezultate, dar aceste eforturi vor trebui continuate.
„Să câștigi odată e frumos, dar am o provocare pentru voi. Trebuie să fiți câștigători și anul viitor. Eu văd cât de mult ați crescut în ultimii ani și văd dedicația, angajamentul vostru aici la Chișinău și peste tot în țară. Există foarte mult sprijin pentru Moldova peste tot în Europa, deoarece voi livrați. Și cel mai bun lucru pentru viitor, pentru a putea continua să beneficiem de acest sprijin mare din partea statelor membre, este ca voi să continuați să livrați”, a punctat comisara.
Oficialul european a menționat că dacă Republica Moldova va continua munca în drumul său european, atunci negocierile de aderare ar urma să fie finalizate în anul 2028, după care va urma procesul de ratificare, care durează de regulă de la un an la doi.
„Voi ați fost în titlurile de articole și ați impresionat Europa cu puterea voastră și cu determinarea voastră. Și știți, eu am fost întrebată de multe ori, este Moldova chiar așa de specială? Da, este. Republica Moldova este specială. De ce? Cinci alegeri și un referendum în decurs de cinci ani cu un mesaj consecvent - Europa, noi venim! Și noi ne pregătim! Noi pregătim un loc pentru voi în casa europeană. Noi vrem să vedem succesul vostru și vrem să vă vedem ocupându-vă locul vostru în cadrul UE. Dacă vom lucra foarte mult, atunci vom putea finaliza negocierile în 2028, după care va urma procesul de ratificare, care durează de regulă de la un an la doi, astfel încât toate statele membre, având procedurile lor interne, să poată ratifica tratatul vostru de aderare la UE”, a conchis Marta Kos.
Chișinăul găzduiește astăzi Conferința „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, în cadrul căreia sunt analizate progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul european și prioritățile pentru anul 2026, în baza concluziilor și recomandărilor formulate de Comisia Europeană în „Raportul de extindere 2025”. Evenimentul reunește reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, parteneri internaționali, mediul academic, sectorul de afaceri și societatea civilă.
Conferința va include mai multe paneluri de discuții, care vor avea lor pe parcursul întregii zile, cu participarea mai multor invitați.
Pe 4 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat Pachetul anual de extindere, evaluând progresele realizate de statele partenere în ultimele 12 luni pe drumul integrării europene. Documentul menționează că Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative, completând etapa de examinare tehnică (screening) și îndeplinind condițiile pentru deschiderea mai multor clustere de negocieri.
Președintele Parlamentului explică necesitatea creării „Moldova Project”: „Trebuie să concentrăm expertiza într-o singură entitate”
Lituania va sprijini parcursul european al Republicii Moldova în timpul Președinției Consiliului UE
Membrii familiilor diplomaților moldoveni și danezi vor avea acces la activități remunerate în baza unui nou acord
Presa din Letonia reflectă provocările de securitate ale R. Moldova pe fondul intensificării survolurilor dronelor rusești: „Noua tactică a Rusiei este să semene frică în societatea noastră”
Bruxellesul transmite un semnal important țărilor care avansează prin reforme. Gherasimov explică mesajele Ursulei von der Leyen privind Starea Uniunii
Republica Moldova a denunțat la OSCE încălcările repetate ale spațiului său aerian
Reinventarea Uniunii Europene și șansa istorică a Republicii Moldova. Analiștii comentează discursul și mesajele transmise de Ursula von der Leyen privind Starea UE
Igor Grosu la Budapesta: „Moldova și Ungaria pot deschide un nou capitol în relațiile dintre parlamentele celor două țări”
Președinta Maia Sandu, la Forumul dedicat reformării justiției și combaterii corupției: „Construirea statului de drept este cel mai complicat angajament în programul de aderare la UE”
Republica Moldova, printre statele în perspectiva extinderii UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să recâștigăm inima europenilor”
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou secretar de stat
Guvernul a numit noi directori la SFS, CNAM, APP și AIPA
CEC a aprobat Regulamentele privind desemnarea candidaților la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru funcția de bașcan
Igor Grosu la întrevederea cu președinta Sloveniei: „Pentru noi este important să avem alături țări care au trecut prin procesul de aderare și care știu cât de mult poate schimba aderarea la UE viața oamenilor”
Guvernul va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Nu ne permitem să așteptăm apariția unei crize”
Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
FOTO // Integrarea europeană poate accelera mobilizarea investițiilor verzi în Republica Moldova. Studiu prezentat în Muntenegru
Campania de recoltare a sfeclei de zahăr a început: reprezentanții sectorului estimează o productivitate medie de circa 44-45 de tone la hectar
Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran
Debite reduse pe Nistru. Ministerul Mediului anunță măsuri pentru gestionarea situației
VIDEO // Consiliul Național de Securitate: Autoritățile vor examina instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER revine la Moldexpo: peste 400 de participanți și o mie de unități de tehnică
Donald Trump afirmă că Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină și cere încetarea războiului în Ucraina
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova
Ministerul Sănătății vine cu precizări despre noua lege a farmaciei. Proiectul prevede extinderea accesului la medicamente în localitățile rurale
Prețul gazului natural pe bursele europene rămâne ridicat, sub influența situației regionale
MEC lansează concursul „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Garofița” din Cocieri: instituția va fi reabilitată energetic cu sprijinul Germaniei și UE
„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni