ro

 

Politică
18 Aprilie, 2026 / 08:13
/ 16 Martie, 2026

Consiliul Europei solicită Republicii Moldova să finalizeze ancheta în cazul expulzării profesorilor turci din 2018

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat o nouă decizie privind executarea hotărârii în cauza Ozdil și alții c. Republicii Moldova, în cadrul celei de-a 1553-a reuniuni desfășurate în perioada 9–11 martie 2026. Documentul se referă la transferul extrajudiciar al unor profesori turci din Republica Moldova în Türkiye în septembrie 2018 și solicită autorităților moldovene să accelereze investigarea cazului și să transmită un mesaj clar de toleranță zero față de astfel de practici, transmite MOLDPRES cu referire la comunicatul Consiliului Europei.

Decizia a fost adoptată într-un context simbolic, în condițiile în care Republica Moldova deține în prezent președinția rotativă a Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, organul decizional al Consiliul Europei, responsabil de supravegherea executării hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Deputații Comitetului de Miniștri au reamintit că dosarul vizează privarea de libertate ilegală, inutilă și arbitrară a reclamanților, precum și încălcarea dreptului lor la viață privată și de familie, după ce aceștia au fost transferați din Republica Moldova în Turcia prin ocolirea tuturor garanțiilor prevăzute de dreptul intern și internațional.

Situația reclamanților

În ceea ce privește măsurile individuale, Comitetul a constatat că patru dintre reclamanți – Müjdat Çelebi, Riza Doğan, Mehmet Feridun Tüfekçi și Sedat Hasan Karacaoğlo – au fost eliberați din detenție în Türkiye și pot în prezent să intre și să iasă din Republica Moldova fără restricții. În aceste condiții, deputații au considerat că nu mai sunt necesare alte măsuri individuale în privința lor.

În schimb, situația celui de-al cincilea reclamant, Yasin Özdil, rămâne o preocupare. Comitetul a invitat autoritățile moldovene să continue eforturile diplomatice pentru a obține informații actualizate despre situația acestuia și pentru a facilita transferul executării pedepsei sale în Republica Moldova, în cazul în care acesta își exprimă dorința în acest sens.

Ancheta trebuie finalizată

În ceea ce privește măsurile generale, Comitetul de Miniștri a subliniat că o investigație aprofundată și transparentă este esențială pentru prevenirea unor încălcări similare în viitor. Deputații au remarcat că au trecut mai mult de cinci ani de la pronunțarea hotărârii în primă instanță în dosarul penal împotriva fostului șef al Serviciul de Informații și Securitate, fără ca procedurile să fie finalizate.

În acest context, autoritățile de la Chișinău au fost invitate să încheie aceste proceduri fără întârzieri suplimentare și să informeze Comitetul despre rezultatul lor. De asemenea, Comitetul a cerut accelerarea investigației privind implicarea unor eventuali funcționari de rang înalt în organizarea transferului extralegal și clarificarea completă a circumstanțelor cazului.

Modificări legislative și control parlamentar

Decizia mai menționează și unele evoluții legislative. Comitetul a remarcat cu interes modificările adoptate în 2023 privind mecanismele de supraveghere și responsabilizare a acțiunilor Serviciului de Informații și Securitate. Totodată, autoritățile au fost invitate să finalizeze și să adopte regulamentul care reglementează activitatea subcomisiei parlamentare responsabile de controlul asupra serviciilor de informații, subliniindu-se importanța unui control parlamentar real și eficient.

În același timp, Comitetul de Miniștri a îndemnat insistent autoritățile moldovene să transmită un mesaj clar la cel mai înalt nivel politic privind caracterul absolut inacceptabil al detențiilor arbitrare și al transferurilor extrajudiciare.

Autoritățile Republicii Moldova au fost invitate să prezinte informații actualizate despre toate aceste aspecte până cel târziu la 12 septembrie 2026.

Contextul cauzei

Prin hotărârea pronunțată la 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că transferul extralegal al celor cinci reclamanți din Republica Moldova în Turcia, în septembrie 2018, a constituit o privare de libertate nelegală, nenecesară și arbitrară, precum și o încălcare a dreptului la viață privată și de familie.

Curtea a reținut că operațiunea a fost concepută astfel încât persoanele vizate să fie luate prin surprindere, fără a li se oferi timp sau posibilitatea de a se apăra, fiind ocolite toate garanțiile prevăzute de dreptul intern și internațional.

Reacția societății civile

Organizațiile pentru drepturile omului Asociația Promo-LEX și Centrul de Resurse Juridice din Moldova au salutat faptul că mai multe dintre preocupările exprimate de ele în comunicările adresate Comitetului de Miniștri au fost reflectate în decizia adoptată.

Reprezentanții celor două organizații au apreciat clarificarea situației celor patru reclamanți eliberați, însă au subliniat că situația lui Yasin Özdil rămâne îngrijorătoare și necesită intensificarea eforturilor diplomatice.

În același timp, organizațiile și-au exprimat îngrijorarea că, la peste șapte ani de la transferul extralegal din 2018, procedurile penale nu au fost finalizate, iar investigația privind implicarea unor funcționari de rang înalt nu a produs rezultate tangibile.

Potrivit Promo-LEX și CRJM, întârzierile sistematice în aceste proceduri subminează eforturile de stabilire a adevărului și de prevenire a unor abuzuri similare în viitor. Cele două organizații au anunțat că vor continua să monitorizeze executarea hotărârii Curții și să prezinte observații actualizate Comitetului de Miniștri.

Operațiunea SIS din 2018 care a dus la condamnarea Moldovei la CEDO

Cazul își are originea în evenimentele din septembrie 2018, când mai mulți cetățeni turci care activau în cadrul rețelei de licee Orizont din Republica Moldova au fost reținuți de ofițeri ai Serviciul de Informații și Securitate și declarați persoane indezirabile pe motive de securitate națională. Operațiunea s-a desfășurat rapid, în diferite locații din Chișinău și alte orașe, iar persoanele vizate au fost escortate direct la aeroport și urcate într-un avion cu destinația Türkiye, fără a avea posibilitatea de a contesta decizia sau de a beneficia de procedurile legale prevăzute de legislația națională și de tratatele internaționale.

Expulzarea a stîrnit critici dure din partea organizațiilor pentru drepturile omului și a societății civile, care au acuzat autoritățile că au organizat un transfer extralegal. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că operațiunea a fost planificată astfel încât persoanele vizate să fie luate prin surprindere și să nu aibă timp să se apere în fața instanțelor, fiind eludate toate garanțiile procedurale prevăzute de dreptul intern și internațional. Curtea a decis că Republica Moldova a încălcat dreptul la libertate și securitate și dreptul la viață privată și de familie al celor expulzați.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își consolidează diplomația economică, sub coordonarea MAE

/ Acum 2 zile

Șeful Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, ambasadorul Cosmin Dinescu, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”

/ Acum 2 zile

O nouă reuniune în formatul „1+1” va avea loc joi la Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, anunță agenda discuțiilor

/ Acum 2 zile

Activitatea site-ului oficial al Parlamentului a fost sistată temporar din cauza unei defecțiuni

/ Acum 2 zile

Mark Tkaciuk părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului „Alternativa”: „Nu înțeleg sensul existenței unei astfel de fracțiuni”

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va părăsi oficial CSI pe 8 aprilie 2027”

/ Acum 2 zile

Un nou cadru de organizare și funcționare a MAE: va fi creat Serviciul relații cu România și Serviciul diplomație cibernetică

/ Acum 2 zile

Aprobat de Guvern: Republica Moldova denunță încă un acord cu CSI

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan

/ Acum 3 zile

Vicepreședintele Parlamentului European solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea R. Moldova la UE: „Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Daniel Vodă, după scrutinul din Ungaria: „Extinderea UE trebuie să rămână o prioritate pe agenda europeană, legând Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”

/ Acum 3 zile

Speakerul Igor Grosu va efectua o vizită în Austria. Oficialul invită cetățenii moldoveni la o discuție

/ Acum 4 zile

Experți, despre schimbarea guvernării Orban la Budapesta: „Poate avea un impact major asupra parcursului european al R. Moldova”