ro
Politică
02 Septembrie, 2025 / 23:24
/ Acum 6 ore

Alegeri parlamentare 2025

Curtea de Apel menține decizia CEC. PDMM rămâne în afara cursei parlamentare

Magistrații Curții de Apel Centru au respins astăzi contestația Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM) împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care formațiunea nu a fost înregistrată pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie curent, informează MOLDPRES.

Reprezentanții PDMM au emis un comunicat de presă în care au declarat că decizia Curții de Apel este „ilegală și motivată politic” și că o vor contesta la Curtea Supremă de Justiție.

Decizia CEC a fost luată după ce Agenția Servicii Publice (ASP) a notificat Comisia despre excluderea formațiunii politice din lista partidelor care pot participa la alegerile parlamentare.

Acțiunile au loc în contextul în care ASP a recepționat de la autoritatea competentă de asigurare a securității statului date și informații privind „existența unor potențiale acțiuni subversive derulate prin intermediul PDMM și coordonate de persoane supuse unor măsuri restrictive internaționale”.

CEC a respins vineri cererea de înregistrare a listei candidaților din partea PDMM. Reprezentanții formațiunii au calificat decizia drept „ilegală”.