ro

 

Politică
12 August, 2026 / 11:32
/ 23 Ianuarie, 2025

Dorin Recean: Comunitatea internațională este pregătită să ofere gaz pentru a pune capăt crizei din stânga Nistrului, dar o soluție de durată depinde de retragerea trupelor ruse din regiune

Comunitatea internațională este pregătită să ofere gaz pentru a pune capăt crizei energetice din regiunea transnistreană, dar o soluție de durată depinde de retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul unui interviu pentru AFP, citat de Agerpres și MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, Dorin Recean a acuzat Rusia că încearcă să creeze instabilitate în Republica Moldova pentru formarea unui guvern pro-Moscova după alegerile parlamentare care ar urma să se desfășoare în toamnă.

„Această criză a gazului și energiei în regiunea transnistreană vizează să creeze o criză de securitate în Moldova, în toată Moldova și în întreaga regiune”, a declarat Dorin Recean pentru AFP.

El a adăugat că va discuta cu liderii Uniunii Europene la Davos despre „modul în care vom depăși împreună această agresiune a Rusiei împotriva Moldovei”.

Potrivit lui, soluția la criză este ca autoritățile separatiste din regiunea transnistreană să accepte gazul și cărbunele de la comunitatea internațională sau ca Gazprom să reia livrările. „Până în prezent nu o acceptă”, a declarat Recean. „Dar lucrăm la aceasta”, a adăugat el.

„Ceea ce este foarte important de înțeles este că acest scenariu este plauzibil doar dacă înlocuim actuala așa-numită misiune de menținere a păcii, la care participă militarii ruși, cu o misiune civilă de menținere a păcii condusă de Națiunile Unite”, a subliniat Dorin Recean.

Totuși, potrivit premierului „Rusia intenționează să-și consolideze puterea și prezența militară pentru a provoca Ucraina la vest și sud-vest, adică în regiunea Odesa, iar obiectivul Moscovei este de a crea instabilitate în Moldova”.

De la 1 ianuarie 2025, Gazprom a sistat livrările de gaz pentru regiunea transnistreană.

Președinta Maia Sandu a declarat recent că autoritățile de la Chișinău sunt gata, cu sprijinul donatorilor, să ofere asistență financiară pe malul stâng al Nistrului, dar acest lucru se poate întâmpla doar atunci când armata rusă se retrage de pe malul stâng și atunci când Misiunea de pacificatori este înlocuită cu o misiune civilă sub egida ONU sau UE. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană. Maia Sandu: „Nu ne blochează niciun stat”

/ Acum 5 zile

CEC a adoptat mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local în satul Delacău, raionul Anenii Noi

/ Acum 5 zile

DOC // Legea pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 6 zile

Nouă localități din Rezina, care au decis să se unească într-o singură primărie, vor beneficia de stimulente de peste 85 de milioane de lei din partea Guvernului

/ Acum 6 zile

Republica Moldova și Estonia își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării

/ Acum 6 zile

PAS are doi deputați noi în Parlament. Curtea Constituțională a validat mandatele

/ Acum 6 zile

„Îmi asum mandatul până în 2029 și voi schimba miniștrii care nu livrează rezultate”, declară premierul Vasile Tofan

/ Acum 6 zile

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian după descoperirea fragmentelor dronei de la Văleni

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu, despre Guvernul Tofan: „Planurile de dezvoltare sunt mari și ambițioase. Este nevoie de multă energie și stabilitate pentru a reuși”

/ Acum 6 zile

Investițiile și proiectele energetice, priorități pe agenda relației dintre Moldova și SUA

/ Acum 6 zile

VIDEO // R. Moldova va marca Ziua Independenței printr-o paradă militară solemnă. Maia Sandu: „Evenimentul reflectă eforturile pentru consolidarea capacităților de apărare”

/ Acum 6 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre crizele energetice și hidrologice: „Guvernul va face tot posibilul pentru a atenua consecințele”

/ Acum 6 zile

VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „R. Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est”

/ Acum 6 zile

Localitățile care au inițiat amalgamarea voluntară urmează să definitiveze procedurile necesare pe parcursul lunii august