Estonia își consolidează prezența diplomatică în Moldova. Ambasada de la Chișinău va fi inaugurată de miniștrii de externe
Estonia își consolidează prezența diplomatică în Republica Moldova prin deschiderea unei misiuni diplomatice permanente la Chișinău. Declarațiile au fost făcute astăzi de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, în cadrul unei conferințe de presă comune, transmite MOLDPRES.
Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că deschiderea misiunii diplomatice are loc într-un moment important pentru relațiile bilaterale și a mulțumit omologului său estonian pentru decizia de a deschide ambasada la Chișinău.
„Este o deosebită plăcere și onoare să te găzduiesc aici, la Chișinău. Suntem într-un moment istoric pentru relațiile bilaterale, odată cu deschiderea misiunii permanente a Ambasadei Estoniei. Vreau să-ți mulțumesc pe această cale pentru decizia luată, pentru promisiunea făcută și pentru onoarea pe care urmează să o sărbătorim astăzi împreună”, a declarat Mihai Popșoi.
Ministrul a subliniat că relațiile dintre Republica Moldova și Estonia sunt strânse și prietenești, inclusiv datorită înțelegerii comune a dificultăților istorice și a contextului de securitate actual.
„Relația dintre țările noastre este una cât se poate de strânsă și prietenească, pentru că estonienii ne înțeleg, având în vedere dificultățile istorice pe care le-am avut și perioada complicată pe care o parcurgem cu toții, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a spus Popșoi.
Potrivit ministrului, Estonia este un partener important pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv prin asistența pentru dezvoltare și sprijinul tehnic oferit autorităților de la Chișinău.
„Estonia ne-a fost mereu alături, iar reziliența pe care am obținut-o în ultimii ani este și rodul relației strânse pe care o avem cu partenerii estonieni”, a afirmat ministrul.
Mihai Popșoi a menționat că Estonia a implementat sute de proiecte în Republica Moldova, iar în cadrul cooperării bilaterale oficialii urmează să viziteze municipiul Bălți pentru a vedea rezultatele unor proiecte susținute de partea estoniană.
Ministrul Afacerilor Externe a vorbit și despre perspectivele procesului de aderare la Uniunea Europeană, afirmând că, grație reformelor realizate și sprijinului partenerilor europeni, Republica Moldova poate avansa în deschiderea și ulterior închiderea capitolelor de negociere.
„Grație sprijinului partenerilor noștri din Uniunea Europeană și grație eforturilor și reformelor pe care le facem, avem ferma convingere că în următoarele două săptămâni vom deschide toate cele șase clustere rămase în procesul de aderare la Uniunea Europeană, așa ca, în scurt timp, să putem să ne gândim și să acționăm în direcția închiderii unor capitole”, a declarat Mihai Popșoi.
Totodată, oficialul a menționat că cele două țări cooperează și în domeniul economic și a îndemnat oamenii de afaceri estonieni să investească în Republica Moldova.
„Am făcut apel la bunul meu prieten Marius să încurajeze comunitatea de afaceri din Estonia să vină pe piața Republicii Moldova, în special în acest moment propice de preaderare”, a spus Popșoi.
Ministrul a evidențiat și necesitatea dezvoltării conexiunilor dintre cele două țări, inclusiv a unei conexiuni aeriene directe, care, în opinia sa, ar contribui la intensificarea relațiilor bilaterale.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a declarat că Republica Moldova este o țară prioritară pentru Estonia în ceea ce privește cooperarea bilaterală.
„Moldova este o țară prioritară pentru noi din punct de vedere al cooperării. Cred că eu sunt cel mai fericit ministru de externe, fiindcă voi avea acest prilej să inaugurăm Ambasada Estoniei în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult că suntem împreună aici pentru a onora acest eveniment”, a declarat Margus Tsahkna.
Potrivit oficialului estonian, ambasada este „un simbol al angajamentului nostru comun” și reflectă importanța pe care Estonia o acordă relațiilor cu Republica Moldova.
Margus Tsahkna a apreciat și reformele promovate de autoritățile de la Chișinău în procesul de apropiere de Uniunea Europeană.
„Este absolut uimitor modul în care Guvernul dumneavoastră și dumneavoastră, personal, promovați aceste reforme, aducând Moldova mai aproape de Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul estonian.
El a menționat că Republica Moldova a făcut pașii necesari pentru deschiderea următoarelor capitole de negociere, iar Uniunea Europeană va depune eforturi pentru accelerarea procesului de aderare.
Ministrul estonian a vorbit și despre dezvoltarea relațiilor dintre cetățenii celor două state, inclusiv în domeniile cultural și educațional, exprimându-și speranța că oamenii vor călători mai mult între Estonia și Republica Moldova.
Oficialul estonian a felicitat Republica Moldova pentru progresele înregistrate și a afirmat că țara traversează un moment istoric.
„Încă o dată, vă felicit pentru tot progresul înregistrat și pot să vă spun că Republica Moldova traversează acum un moment istoric. Sperăm foarte mult că ne vom bucura de o pace și o prosperitate de durată pe viitor”, a conchis ministrul Afacerilor Externe al Estoniei.
Ministrul afacerilor externe al Republicii Estonia, Margus Tsahkna, efectuează în perioada 5-6 octombrie o vizită oficială în Republica Moldova, în cadrul căreia a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi și alți oficiali.
Relaţiile diplomatice între Estonia şi Republica Moldova au fost stabilite pe data de 10 noiembrie 1992.
VIDEO // Maia Sandu, primită de Alexander Stubb la Helsinki. Șefa statului participă la Forumul de Securitate
Candidații la alegerile locale noi din 1 noiembrie au intrat în campanie electorală
FOTO // Ziua Independenței Republicii Moldova, marcată la Kiev printr-o recepție diplomatică
Candidatul Republicii Moldova a fost reales membru al Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii
Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest după ce trei drone au încălcat, într-o singură zi, spațiul aerian al Republicii Moldova
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadoarea Zhihua Dong: „Integrarea europeană a Republicii Moldova deschide noi oportunități de cooperare. China promovează o rută directă de mărfuri”
MAE îl convoacă pe ambasadorul agreat al Rusiei după ce mai multe drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova
CEC: 15 candidați s-au înscris în cursa pentru funcțiile de primar la alegerile locale din noiembrie
Comisarul european Valdis Dombrovskis a început vizita în Moldova cu o întrevedere cu președinta Maia Sandu
Igor Grosu, după explozia dronei de la Ivancea: „Condamnăm categoric și vom continua să condamnăm de fiecare dată survolarea ilegală a spațiului nostru aerian”
Republica Populară Chineză sărbătorește Ziua Națională
Republica Moldova denunță Acordul de colaborare dintre statele-membre ale CSI privind combaterea criminalității în transport
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre activitatea administratorilor de insolvabilitate: „Trebuie să facem ordine”
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă
Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Zestrea Satului” din Grozești, locul în care covoarele spun povestea unei comunități
De Ziua mondială a educației, 70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma rețelei școlare
Cristina Gherasimov după reuniunea Consiliului de Asociere R. Moldova - UE: „Continuăm să lucrăm pentru a pregăti cât mai bine țara pentru aderarea la UE"
Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți
Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan
LIGA NAȚIUNILOR // Selecționerul Lilian Popescu și Nicky Cleșcenco, optimiști înainte de „meciul crucial” cu Slovacia. O victorie urcă „tricolorii” pe primul loc în grupă
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, după reuniunea Consiliului de Asociere: „Reformele pe care le ducem la capăt se transformă în oportunități pentru dezvoltarea țării”
Kaja Kallas: „UE și Moldova sunt mai puternice atunci când lucrează împreună”
VIDEO // Vasile Tofan: „Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și să pregătim Moldova pentru statutul de membru până în 2030”
Activitatea postului vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne sistată. Polițistul de frontieră rănit se află în stare stabilă
Republica Moldova avansează într-un ritm „impresionant” spre UE. Marta Kos: „Ne așteptăm să deschidem toate clusterele de negociere până la sfârșitul acestui an”
Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
VIDEO // Comisia Europeană debursează 157 de milioane de euro pentru reformele din Moldova
România condamnă incidentul produs în zona Palanca. Cristian-Leon Țurcanu: „Este o dovadă a consecințelor pe care războiul de agresiune al Rusiei îl are asupra securității R. Moldova”