FOTO // Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu premierul britanic: „Am discutat despre cum putem întări prietenia dintre Moldova și Regatul Unit”
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Prim-ministrul britanic, Keir Starmer. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale și implementarea proiectelor în beneficiul cetățenilor din ambele țări, informează MOLDPRES.
„Consolidăm legăturile dintre Moldova și Regatul Unit, sporim reziliența Moldovei și explorăm oportunități pentru investiții britanice. Sunt recunoscătoare pentru un parteneriat care aduce rezultate reale – pentru oamenii din Moldova și din Regatul Unit”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
Șefa statului a menționat că a discutat cu premierul britanic despre consolidarea relațiilor dintre cele două state, atragerea investițiilor britanice și crearea locurilor de muncă acasă, în Republica Moldova.
„Am discutat despre cum putem întări prietenia dintre Moldova și Regatul Unit, cum putem face Moldova mai puternică, atrage investiții britanice și crea locuri de muncă acasă”, a afirmat Maia Sandu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Șefa statului a remarcat progresele obținute în domeniul economic, menționând că exporturile de fructe moldovenești către Regatul Unit au crescut mult în ultimul an. „Prunele, merele și strugurii noștri ajung pe mesele tot mai multor britanici, datorită eliminării tarifelor pentru mai multe produse moldovenești”, a subliniat șefa statului.
Totodată, Maia Sandu a afirmat că în această săptămână, guvernele celor două state au convenit un nou acord, care le va permite moldovenilor din Regatul Unit să-și schimbe permisele de conducere în primii cinci ani de reședință fără examene suplimentare, începând cu 1 august. „Asta înseamnă politică externă care aduce rezultate pentru oameni – acasă și în diaspora”, a conchis Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în perioada 23–24 iulie.
Șefa statului va avea o audiență cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea și va purta discuții cu alți oficiali britanici de rang înalt. De asemenea, se va întâlni cu diaspora din Northampton, un oraș din centrul Angliei, cu o comunitate activă de moldoveni, care contribuie semnificativ la viața socială și economică a regiunii.
Președinția a anunțat astăzi că vizita are ca scop consolidarea parteneriatului Republicii Moldova cu Marea Britanie, bazat pe cooperarea în domenii precum, dezvoltarea economică, întărirea statului de drept, combaterea corupției și securitatea națională.
Citește și: Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Nicolae Botgros și-a depus mandatul de deputat
Biroul permanent al Parlamentului va analiza propunerea Guvernului de a institui stare de urgență în sectorul energetic
Guvernul a aprobat proiectul privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem riscuri reale pentru securitatea energetică. Vom livra soluții”
VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară la ora 17:00 pentru a examina instituirea stării de urgență în sectorul energetic
Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025
VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile
CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025
Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”
Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei
Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”
Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025
Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”
Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență
Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”
Două persoane au ajuns la spital cu arsuri în urma unor incendii
CNAM: Fiecare solicitare a ambulanței în 2025 a costat în medie 1 885 de lei
Proiectul de iluminat public din Cahul, realizat în proporție de peste 97%
Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a președinților oficiilor Dondușeni și Fălești ai fostului partid „Șor”
Încasări record ale Fiscului la bugetul de stat într-o singură zi
Ministerul Infrastructurii a consultat primarii pe proiectul Legii mobilității urbane durabile
Achitarea vinietei, disponibilă online pe platforma guvernamentală EVO
FOTO // Loturi de produse alimentare cu niveluri periculoase de acizi grași trans, oprite la frontieră de ANSA
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: Pensii mai mari pentru vârstnici din 1 aprilie 2026
VIDEO // Schemă de migrație ilegală prin Moldova, destructurată: 11 taximetriști au fost arestați
DOC // Declarația Legislativului privind condamnarea Rusiei pentru contaminarea fluviului Nistru a fost publicată în Monitorul Oficial
Euro se apreciază ușor, iar dolarul își menține valoarea
Londra autorizează interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale teritoriale
BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev
Republica Moldova va denunța încă 60 de acorduri cu CSI. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Stau ca o povară și nu aduc niciun beneficiu cetățenilor noștri”
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Leușeni pe sensul de ieșire