FOTO, VIDEO // Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda: „Aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE până în anul 2030 este un obiectiv strategic al țării noastre”
Aderarea Moldovei și a Ucrainei la Uniunea Europeană până în anul 2030 este un obiectiv strategic al Lituaniei. Salutăm progresele realizate de Moldova în implementarea reformelor, în pofida unor circumstanțe cu adevărat dificile. Vă încurajăm să continuați și să accelerați reformele necesare în procesul de integrare în UE, iar beneficiile lor să fie resimțite de societate. Mesajul a fost transmis de președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu șefa statului Maia Sandu, la Vilnius, comunică MOLDPRES.
Oficialul lituanian a subliniat că reforma justiției și lupta împotriva corupției sunt elemente esențiale în negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
„În procesul de integrare, Lituania susține eforturile Moldovei de a valorifica oportunitățile oferite de Acordul de liber schimb dintre UE și Moldova. De asemenea, salutăm aderarea țării la sistemul de plăți SEPA și includerea în sistemul UE de roaming mobil gratuit. Ne dorim să continuăm cooperarea în procesul de realizare a reformelor, ca instrumente pentru accelerarea parcursului Moldovei spre integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Gitanas Nausėda.
De asemenea, președintele Lituaniei a reconfirmat angajamentul de a ajuta Moldova în respingerea atacurilor fără precedent venite din partea Rusiei.
„Suntem pregătiți să împărtășim experiența noastră în sectoarele tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, în special în domeniul guvernanței energiei electrice și al securității cibernetice. Sprijinul acordat Moldovei a ajuns deja la suma de jumătate de milion de euro și continuă să crească. Rămânem ferm angajați să ne împărtășim experiența în implementarea proiectelor de cooperare bilaterală în domenii precum aplicarea legii, managementul frontierelor și consolidarea capacităților instituționale”, a specificat Gitanas Nausėda.
La rândul său, șefa statului Maia Sandu a accentuat că este onorată să fie la Vilnius cu ocazia celei de-a 36-a aniversări a declarării independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică, proclamată pe 11 martie 1990.
„Republica Moldova a fost prima țară care a recunoscut independența Lituaniei. În anul 1990, Lituania a îndrăznit să-și declare independența, iar Moldova a avut curajul să recunoască această independență înainte ca noi înșine să devenim independenți. Acesta este fundamentul a tot ceea ce am realizat împreună - un parteneriat de durată în domeniul apărării și securității. Acest parteneriat continuă să crească. Lituania ne consolidează democrația, iar Moldova este unul dintre partenerii săi de cooperare pentru dezvoltare. Lituania ajută Republica Moldova să-și consolideze armata, să-și întărească reziliența cibernetică și să combată manipularea informațională. În realitatea în care trăim, acest lucru este foarte important. La Bruxelles, în Consiliul European și în toate instituțiile în care se discută despre aderarea noastră la Uniunea Europeană, Lituania ne susțin și vă suntem recunoscători pentru acest lucru”, a afirmat Maia Sandu.
De asemenea, președinta Maia Sandu a menționat că investitorii lituanieni au fost primii care au valorificat potențialul economic al țării noastre - o expresie practică a încrederii în reformele realizate de Guvernul de la Chișinău.
„Începând din luna mai, va exista un zbor direct între Chișinău și Vilnius. Acesta este un simbol al faptului cât de aproape sunt țările noastre una de cealaltă. Ne dorim ca mai multe companii lituaniene să descopere Moldova. Oportunitățile de investiții sunt reale, mediul de afaceri se îmbunătățește, iar procesul de aderare la UE creează noi condiții pentru creștere”, a spus Maia Sandu.
Aceasta a punctat că Republica Moldova urmează pașii Lituaniei pe drumul spre Uniunea Europeană, iar în acest parcurs țara trece printr-un amplu proces de reforme în sectoarele -cheie.
„În 1990 ați ales independența, iar în 2004 ați aderat la Uniunea Europeană. Acesta este rezultatul unei munci îndelungate. Noi vom merge pe același drum, însă lumea din jurul nostru s-a schimbat. Lituania și-a început parcursul în pace, într-o perioadă în care mulți credeau că democrația a câștigat în Europa. Noi, însă, mergem pe acest drum într-o lume a umbrelor, într-o lume mai sumbră. Cetățenii noștri știu acest lucru și ne cer să ne mișcăm mai repede. Am scăpat de dependența de gazul rusesc în trei ani. Guvernele anterioare nu au reușit să facă acest lucru în 30 de ani. Luptăm împotriva corupției, reformăm sistemul judiciar și reformăm toate domeniile vieții societății. Contribuim la securitatea Europei și trimitem pacificatorii și pompierii noștri în țările partenere”, a punctat oficialul.
Cu referire la războiul din țara vecină, Maia Sandu a declarat că Ucraina trebuie să câștige, nu doar să reziste pe linia frontului.
„Curajul pe care l-au demonstrat ucrainenii apărându-și statul și apărând securitatea întregului continent merită sprijinul nostru – atât prin arme, cât și prin resurse și voință politică. Trebuie să ne concentrăm eforturile. Moldova este pe deplin hotărâtă să realizeze acțiunile necesare pentru a contribui la acest obiectiv. Poate că resursele Moldovei sunt, într-adevăr, modeste, dar vocea noastră este puternică. Vom sprijini întotdeauna Ucraina peste tot – în toate instituțiile, la fiecare masă, în fiecare format – pentru că știm din propria experiență și din experiența familiilor ucrainene care au venit la noi că acesta nu este războiul altcuiva”, a concluzionat Maia Sandu.
În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Vilnius, Maia Sandu i-a conferit președintelui Republicii Lituania, Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii”. Distincția este acordată în semn de înaltă apreciere a contribuției deosebite aduse la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și bună cooperare moldo-lituaniene, precum și pentru susținerea plenară a parcursului european al Republicii Moldova.
Șefa statului Maia Sandu efectuează, în perioada 10–11 martie curent, o vizită oficială la Vilnius, la invitația președintelui Gitanas Nausėda. Vizita are loc cu ocazia celei de-a 36-a aniversări a restabilirii independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică, proclamată pe 11 martie 1990 — un act pe care Moldova a fost prima țară care l-a recunoscut. Cu acest prilej, șefa statului va susține un discurs în plenul Parlamentului de la Vilnius, în cadrul unei sesiuni solemne.
Agenda vizitei cuprinde întrevederi cu omologul lituanian, cu prim-ministra Inga Ruginienė și cu președintele Parlamentului, Juozas Olekas. Discuțiile vor viza parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea securității și rezilienței în regiune, sprijinul continuu pentru Ucraina, precum și cooperarea bilaterală, inclusiv oportunitățile de investiții pentru companii lituaniene în țara noastră.
MAE convoacă din nou ambasadorul rus după încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova
ANALIZĂ // Experiența Finlandei poate ajuta Moldova să-și apere libertatea. Mihai Isac, despre vizita președintei Maia Sandu la Helsinki
Speakerul Igor Grosu denunţă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Nu vom accepta ca războiul purtat de Rusia să pună în pericol viața și securitatea cetățenilor noștri”
Preşedinta Maia Sandu, despre atacurile din această noapte: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze amenințări concrete pentru Moldova”
Cooperarea internațională şi provocările electorale, în centrul discuțiilor dintre CEC și Comunitatea Democrațiilor
Trei consuli onorifici ai Republicii Moldova au primit medalia „Meritul Diplomatic”
Candidații la funcția de bașcan trebuie să cunoască limba română. Curtea Constituțională a respins sesizarea PSRM
Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Fereastra strategică este deschisă acum” și Republica Moldova trebuie să o folosească
Președinta Maia Sandu, la Helsinki, după intensificarea incidentelor cu drone: „Răspunsul nostru este să devenim mai puternici”
VIDEO // Maia Sandu, la Helsinki: „Războiul ajunge pe teritoriul nostru”. Alexander Stubb: „Locul Moldovei este în UE”
Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Reforma administrativ-teritorială trebuie să asigure un transfer predictibil al competențelor și resurselor”
Mihai Popșoi l-a primit pe noul ambasador al SUA: „Dorim să fortificăm și să dezvoltăm în continuare parteneriatul”
Președinta Maia Sandu a discutat cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO despre securitatea Republicii Moldova
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Oficiali și parlamentari din 22 de țări discută la Chișinău despre securitatea regională
FOTO // Poliția de Frontieră a lansat o campanie pentru promovarea integrității și prevenirea corupției
CSM a desemnat doi candidați pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
FOTO // Calitatea educației și valorile civice, discutate la Forumul pedagogic din Taraclia
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Candidaturile a patru noi ambasadori, avizate de Comisia pentru politică externă