Guvernul instituie stare de alertă în sectorul energetic în legătură cu războiul din Orientul Mijlociu. Premierul Alexandru Munteanu: „E o criză globală care ne afectează și pe noi”
În Republica Moldova a fost declarată stare de alertă la nivel național în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 martie. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern. Premierul, Alexandru Munteanu, a precizat că e o măsură preventivă în veederea protejării securității eenrgetice a țării, transmite MOLDPRES.
Starea de alertă a fost instituită în scopul prevenirii perturbării funcționării sectorului energetic, al protejării funcțiilor vitale ale statului și al asigurării securității aprovizionării cu resurse energetice.
Decizia a fost luată având în vedere analiza integrată a indicatorilor de risc realizată la nivelul Centrului Național de Management al Crizelor, luând în considerare evaluarea riscurilor privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere și energie electrică.
„Astăzi e o ședință puțin mai diferită. Vreau să propun să suplimentăm agenda de azi cu un punct despre declararea stării de alertă în sectorul energetic. Cu siguranță, de sâmbătă, de la primele ore ale dimineții, am început cu atenție să urmărim ce se întâmplă în Golful Piersic. Am înțeles că e o criză majoră, e un război care nu știm cât va dura, am întreprins chiar de sâmbătă primele acțiuni. Prima măsură a fost să ne gândim la securitatea statului și la securitatea cetățenilor noștri aflați peste hotare, toate ambasadele au venit cu comunicare și am pregătit planuri. După care am început să analizăm securitatea energetică și să ne gândim la rutele de aprovizionare. Evident că luând în considerare războiul din Golful Piersic, unele rute de aprovizionare s-au curbat și deja azi preturile au urcat în sus. E o criză globală, care afectează toată lumea, ne afectează și pe noi. Imediat am activat protocoalele noastre de securitate, Centrul Național de Management al Crizelor și am lucrat cu toate ministerele și agențiile vizate asupra unui plan, luând în considerare și scenariile de mai departe. Incertitudinea este foarte mare, trebuie să ne gândim la o escaladare eventuală în continuare”, a declarat premierul Alexandru Munteanu, la începutul ședinței Guvernului.
Premierul a subliniat necesitatea de a aborda această situație cu profesionalism și de a evita speculațiile.
„Nu este prima criză prin care trecem noi ca țară și am sentimentul că nu este ultima criză. Orice criză trebuie să o abordăm cu profesionalism, seriozitate, luciditate și cu capetele lucide și reci. Nu trebuie să fim în situație de panică, trebuie să reacționăm profesionist, ceea ce încercăm și o facem deja. Vreau să asigur cetățenii că profesionaliștii lucrează, împreună cu partenerii. Încercăm să luăm decizii proporționale situației, să nu escaladăm situația, să evităm situații disproporționate și să evităm tot felul de speculații. E o ocazie de consolidare, trebuie să ne ajutăm, nu e cazul să folosim această criză pentru tot felul de chestii declarative, speculative, e o criză globală din care trebuie să ieșim bine pregătiți, lucizi și să atenuăm acele șocuri care deja există și care potențial poate să mai apară”, a adăugat prim-ministrul.
Starea de alertă este un regim mai puțin strict decât starea de urgență și este activată pentru a preveni orice risc de perturbare a alimentării cu produse petroliere și energie electrică, a explicat premierul Munteanu. El a dat asigurări că alimentarea cu produse petroliere și energie electrică nu este și nu va fi întreruptă, iar stocurile pentru următoarele 30 de zile sunt garantate pentru consum.
Principalele măsuri prevăzute de starea de alertă
Premierul a punctat principalele măsuri prevăzute de starea de alertă. Acestea se referă la condiționarea temporară a exportului de produse petroliere, care va fi aplicată dacă stocurile scad sub pragurile de siguranță. O prioritate va fi consumul intern de energie electrică în orele de vârf, pentru a proteja stabilitatea sistemului energetic. De asemenea, vor fi completate rezervele de stat.
Totodată, premierul a enunțat motivele care au stat la baza deciziei de instituire a stării de alertă în sectorul energetic. Aceasta vine în contextul unor evoluții externe care influențează piața regională a energiei, precizează Munteanu:
- volatilitate crescută pe piețele petroliere în contextul situației din Orientul Mijlociu;
- distrugerea infrastructurii energetice din Ucraina, ca urmare a atacurilor repetate ale Federației Ruse, cu efecte asupra stabilității și capacităților regionale de transport al energiei;
- închiderea sau lucrări de mentenanță la rafinării din regiune;
- presiunea competitivă regională asupra volumelor disponibile pentru export.
Directorul CNMC, Serghei Diaconu: „Scopul este menținerea stocurilor suficiente de produse petroliere pentru consumul intern”
Directorul Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu, a declarat că scopul declarării stării de alertă este menținerea stocurilor suficiente de produse petroliere pentru consumul intern, asigurarea continuității alimentării cu energie electrică în special în orele de consum maxim și protejarea consumatorilor casnici și a infrastructurii critice.
„Decizia se bazează pe analiza integrată a indicatorilor de risc, realizată la nivelul CNMC, corelată cu evaluarea Ministerului Energiei și a ANRE. Observăm o acumulare de factori externi, volatilitatea crescută pe piețele petroliere în contextul situației din Orientul Mijlociu, degradarea infrastructurii energetice din Ucraina ca urmare a atacurilor repetate ale Federației Ruse, cu efecte asupra stabilității și capacității regionale de transport al energiei, închiderea sau lucrări de mentenanță la unele rafinării din regiune. Aceste elemente reduc marja de siguranță a sistemului energetic. Responsabilitatea noastră este să intervenim înainte ca aceste riscuri să se materializeze”, a afirmat Serghei Diaconu.
Diaconu a precizat că institurea stării de alertă este un instrument legal care permite întreprinderea rapidă a unor acțiuni bine coordonate.
Conflictul armat din Iran are un impact direct asupra piețelor energetice internaționale, influențând prețurile la petrol și gazele naturale. Potrivit estimărilor, prin Golful Persic, în special prin strâmtoarea Hormuz, tranzitează aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol și circa 22% din cele de gaze naturale. Blocarea temporară a circulației navelor în zonă a generat un deficit pe termen scurt și a dus la creșterea cotațiilor pe bursele internaționale. Potrivit estimărilor experților internaționali, situația din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact semnificativ asupra perspectivelor economice mondiale.
Escaladarea militară în Orientul Mijlociu a început în dimineața zilei de 28 februarie, când Israelul și Statele Unite au lansat lovituri asupra teritoriului iranian. Președintele american Donald Trump a declarat că obiectivul operațiunii este distrugerea programului nuclear al Republicii Islamice și a făcut apel la armata iraniană să depună armele.
Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova activează în regim permanent și continuă monitorizarea atentă a evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu. Până la această oră, nu există victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova aflați în statele monitorizate.
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026
Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”
Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan
Șeful Executivului, Vasile Tofan: „Guvernul poate construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma justiției”
VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”
Premierul Vasile Tofan, despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova: „Am răspuns într-o manieră asimetrică, întrucât acțiunile pot fi calificate drept o sfidare și o provocare menită să ne atragă într-o capcană”
GALERIE FOTO // 100 de zile de guvernare: premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul activității Executivului
Mesajul premierului Vasile Tofan pentru deputații din opoziție: „Să vâslim cu toții în aceeași direcție. Avem nevoie de soluții, nu de artificii”
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită la București. Oficialul va participa la reuniunea anuală a miniștrilor de externe ai ICE
Igor Grosu: „Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri cu UE. Vom menține ritmul reformelor pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene”
Biroul de reintegrare: Vadim Krasnoselski va primi interdicția de a părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani
Proiectul de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Legislativului. Igor Grosu: „Documentul nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”
Ședință specială a Parlamentului pe 9 noiembrie. Comisara europeană Marta Kos va adresa un mesaj deputaților
Substanță vegetală suspectată a fi marijuana, descoperită în pantofii unui pasager la Leușeni
Valuri de rachete balistice rusești au lovit Kievul: Podul de Nord a fost avariat, iar cinci persoane au fost rănite, printre care un copil
Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului
Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg
Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști
Vreme fără precipitații esențiale, prognozată pentru zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +10°C
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”
VIDEO // Nouă persoane, reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede
Cetățenii vor putea afla ce date le-au fost accesate în urma atacului cibernetic din octombrie. AGE pregătește mecanismul
CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia
Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală