Liliana Nicolaescu-Onofrei despre situația de la biserica din Dereneu: „Organele de drept vor clarifica întreaga situație”
Tensiunile din satul Dereneu, raionul Călărași, generate de disputa privind dreptul de folosință asupra bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, au fost discutate astăzi în Legislativ. „Organele de drept vor clarifica întreaga situație și vor determina realitatea cazului”, a afirmat în debutul ședinței plenare președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, după ce deputați din opoziție au solicitat audierea conducerii MAI, SIS și a Ministerului Culturii cu privire la acest caz, comunică MOLDPRES.
Onofrei a îndemnat deputații să sprijină comunitatea de credincioși din localitatea Dereneu și să nu încerce să intervină în activitatea organelor de drept.
„În ceea ce privește conflictul de la biserica din Dereneu, autoritățile de drept vor determina exact realitatea cazului. Cei care au făcut acest demers cunosc foarte bine legislația Republicii Moldova, iar noi trebuie să urmărim cu atenție activitatea organelor de drept. Ele vor stabili dacă au existat încălcări sau dacă situația constituie o infracțiune. Este important să avem răbdare. Colegii din PSRM cunosc foarte bine contextul, iar noi trebuie să sprijinim comunitatea și să nu încercăm să intervenim în activitatea organelor de drept. Procesele-verbale ale comunității din Dereneu, votate de peste 500 de persoane, arată că atunci când comunitatea decide, deciziile trebuie respectate, inclusiv în privința lăcașurilor de cult. Eu am semnat acel contract prin care comunitatea avea dreptul să utilizeze locașul respectiv. Trebuie să analizăm și cazurile în care copiii sunt reținuți în biserică și să nu permitem ca situația să se transforme într-un conflict. Rolul nostru este să fim mediatori și să sprijinim comunitatea, nu să alimentăm tensiuni. Organele de drept vor verifica cine este responsabil și de unde provin neregulile, stabilind astfel adevărul. Nu este clar de ce persoane străine localității ar interveni în viața bisericii și ce legătură au acestea cu piețele agricole. Sunt însă convinsă că organele de drept vor clarifica întreaga situație”, a spus Onofrei.
Tensiunile din satul Dereneu, raionul Călărași, generate de disputa privind dreptul de folosință asupra bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, au fost comentate ieri și de ministrul Culturii, Cristian Jardan.
Ministrul a subliniat că este vorba despre „două comunități de creștini ortodocși dintr-un același sat, un sat mic, care, indiferent de implicarea politicului, vor trebui să continue să trăiască în același sat”. Oficialul a reiterat că toate deciziile executorii trebuie respectate de ambele părți, iar acolo unde există procese pe rol, trebuie așteptată hotărârea finală a instanței.
„Îndemn la calm, la liniște și la respectarea legii, întocmai cum este. Nu cred că într-un astfel de litigiu trebuie implicați copii. Trebuie să evităm la maximum implicarea copiilor”, a declarat Cristian Jardan.
Întrebat ce măsuri concrete va lua instituția pe care o conduce pentru a preveni conflictele dintre comunitățile religioase, ministrul a spus că orice intervenție externă riscă să agraveze situația.
„Fiecare deplasare a cuiva din exterior nu face decât să acutizeze această situație. Există instanțe, există lege care trebuie respectată”, a menționat acesta, adăugând că violența și certurile nu reprezintă o soluție.
Litigiul privind dreptul de folosință asupra bisericii durează de mai mulți ani. La 5 noiembrie 2019, Ministerul Culturii și Mitropolia Basarabiei au încheiat un contract de folosință gratuită pe un termen de 50 de ani, actele fiind înregistrate ulterior în Registrul bunurilor imobile.
În același timp, acțiunea inițiată în 2019 de Mitropolia Moldovei pentru recunoașterea dreptului de folosință a fost respinsă irevocabil de Curtea de Apel Chișinău în 28 iunie 2023, iar soluția a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din 12 iunie 2025.
Potrivit hotărârii instanței supreme din 21 iunie 2024, dreptul de folosință gratuită și posesie asupra edificiului este legal constituit în baza contractului din 2019, iar orice pretenție contrară a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe 1 februarie 2026, mai mulți localnici care contestă trecerea parohiei la Mitropolia Basarabiei au încercat să intre cu forța în lăcaș, însă polițiștii le-au îngrădit accesul în baza deciziei irevocabile a instanței supreme. Poliția susține că misiunea sa este de a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor și îndeamnă populația să evite acțiuni care pot genera provocări sau tensiuni suplimentare.
Citește și: Aproximativ 150 de persoane au rupt cordonul forțelor de ordine și au pătruns forțat în biserica din Dereneu
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”
CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia
CEC a confirmat legalitatea și rezultatele referendumului local din satul Delacău, raionul Anenii Noi
Vicepremierul Mihai Popșoi, la reuniunea statelor membre ale ICE: „R. Moldova urmează să deschidă negocierile pentru ultimele două clustere și mizează pe susținerea statelor membre ale UE”
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”
Un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan va propune soluții pentru consolidarea securității cibernetice
Maia Sandu, despre interdicția impusă lui Vadim Krasnoselski: „Vom vedea mai multe încercări de destabilizare din partea Rusiei”
Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”
VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice
Expert: Decizia Chișinăului în privința lui Krasnoselski ar putea dejuca un scenariu pregătit la Moscova
Chișinăul și Bucureștiul aprofundează proiectele comune în infrastructură și energie
GALERIE FOTO // Recepție oferită de Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău dedicată Zilei Victoriei: mesaje de pace și un recital de muzică azeră
Țările de Jos, dispuse să extindă în 2027 sprijinul pentru dezvoltarea capacităților ANSA în contextul aderării la UE
Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați
ANTA a eliberat în prima săptămână a lunii noiembrie 1.200 de documente, în valoare de peste 260 mii de lei
Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni
Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale
Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile
Forumul Național „AgroCunoștințe” 2026 va reuni agricultori și cercetători la Bălți, Cahul și Chișinău
Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Judecătoarea Elizaveta Buzu a promovat evaluarea externă
Oamenii integrării europene reuniți la Naționalul „Mihai Eminescu”. Despre ce au discutat Marta Kos și Satoshi
GALERIE FOTO // Marta Kos și Satoshi, dialog cu emoții despre muzică, gusturi și valorile vieții
Prețuri mai mici la carburanți: benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Doi bărbați, printre care un avocat, sunt cercetați pentru trafic de influență. Ar fi pretins 4 000 de euro pentru a influența soluționarea unui dosar de viol