Tensiuni la Dereneu: șase persoane, inclusiv primarul localității, reținute după incidentul de la biserică
Primarul localității Dereneu (Călărași) și avocatul unui preot, reprezentant al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, au fost reținuți de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) și ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, în urma incidentelor produse la biserica din sat. De asemenea, oamenii legii au reținut și alte patru persoane, transmite MOLDPRES.
Potrivit informațiilor oferite de Poliția Națională, în timpul acțiunilor desfășurate la fața locului, carabinierii ar fi fost ultragiați, iar stațiile de comunicare ale oamenilor legii ar fi fost sustrase. De asemenea, poliția susține că în mulțime au fost infiltrate femei pentru a rupe cordonul format de forțele de ordine.
Instituția califică cele întâmplate drept o provocare, menționând implicarea persoanelor vulnerabile, precum femei și copii, și sfidarea prevederilor legale. Toate acțiunile sunt documentate de organele de drept.
Alte patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore, fiind suspectate că au participat la incident.
Potrivit poliției, în această seară, un grup de preoți, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei, însoțiți de cetățeni mobilizați de primarul localității, ar fi rupt cordonul forțelor de ordine și ar fi pătruns forțat în biserica din Dereneu, raionul Călărași, transmite agenția MOLDPRES.
Conform datelor prezentate de autorități, aproximativ 150 de persoane ar fi intrat în lăcașul de cult contrar legii, fără a ține cont de faptul că în interior se aflau copii, expuși presiunii emoționale generate de situație.
Poliția precizează că incidentul a fost înregistrat, iar în prezent cazul este documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale care se impun.
Pe 5 noiembrie 2019, Ministerul Culturii și Mitropolia Basarabiei au încheiat un contract de folosință gratuită asupra Bisericii din Dereneu, pe un termen de 50 de ani. Documentele au fost înregistrate în Registrul bunurilor imobile la 3 august 2020, ceea ce confirmă dreptul legal de folosință al Mitropoliei Basarabiei și al comunității religioase din localitate.
Mitropolia Moldovei a inițiat în ianuarie 2019 o acțiune judecătorească prin care a solicitat recunoașterea dreptului de folosință asupra bisericii, însă cererea a fost respinsă irevocabil de Curtea de Apel Chișinău la 28 iunie 2023, iar hotărârea a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție.
Pe 1 februarie 2026, mai mulți localnici, care contestă inițiativa de trecere a parohiei la Mitropolia Basarabiei, au vrut să intre cu forța în lăcaș. Polițiștii le-au îngrădit accesul, în baza deciziei irevocabile a Curții Supreme de Justiție.
Poliția subliniază că misiunea sa este de a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor și îndeamnă populația să nu implice forțele de ordine în acțiuni provocatoare care ar putea prejudicia imaginea instituției.
VIDEO // Peste 120 de automobile din SUA, importate de o întreprindere fără plata taxelor vamale. Prejudiciul depășește 23 de milioane de lei
Republica Moldova și România, spațiu educațional comun: un nou ghid pentru părinți și educatori, elaborat de pedagogi de pe ambele maluri ale Prutului
Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână
Agenda evenimentelor marți, 10 noiembrie
METEO // Vreme fără precipitații pe 10 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 12 grade
Șoferi prinși în stare de ebrietate sau fără permis. Doi conducători auto ar fi încercat să mituiască polițiștii
Un procuror de la PCCOCS a trecut vettingul. Comisia a propus promovarea evaluării
Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli
Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire
Reforma administrației publice locale, discutată în contextul aderării la UE
Republica Moldova va lansa prima campanie națională de pregătire a populației pentru situații de criză
Un bărbat a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că și-a omorât mama cu deosebită cruzime
Poliția: 64 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 72 de ore
VIDEO // Rabie, gripă aviară și pestă porcină africană, depistate în mai multe raioane. Recomandările ANSA
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Delegația Republicii Moldova discută în Germania despre viitorul zootehniei și rolul camerelor agricole în pregătirea pentru aderarea la UE
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Bărbatul acuzat că a lovit intenționat o mașină a Poliției și că a vânat ilegal, plasat în arest preventiv
Trei cazuri de gripă sezonieră și cinci cazuri de COVID-19, înregistrate săptămâna trecută. Medicii recomandă vaccinarea și respectarea regulilor de igienă
VIDEO // Circa 10 mii de plopi cresc pe malul Nistrului, plantaţi în primăvara anului 2025. Ministerul Mediului invită voluntarii la o nouă acțiune de împădurire
Peste 36,5 miliarde de lei acumulate de Serviciul Vamal la buget în zece luni ale anului 2026
Țările de Jos, dispuse să extindă în 2027 sprijinul pentru dezvoltarea capacităților ANSA în contextul aderării la UE
Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați
ANTA a eliberat în prima săptămână a lunii noiembrie 1.200 de documente, în valoare de peste 260 mii de lei
Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni
Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale
Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile
Forumul Național „AgroCunoștințe” 2026 va reuni agricultori și cercetători la Bălți, Cahul și Chișinău
Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei