ro

 

Politică
15 Noiembrie, 2026 / 15:48
/ 08 Februarie, 2021

Maia Sandu a făcut totalurile vizitei la Paris

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Șeful statului, Maia Sandu, a susținut astăzi o conferință de presă în care a făcut totalurile vizitei sale la Paris. Ea a precizat că a discutat în capitala Franței cu mai mulți funcționari, cu investitori și a avut o întrevedere cu omologului său francez, Emmanuel Macron, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, printre subiectele abordate la Paris au fost relansarea cooperării bilaterale, combaterea corupției, reforma justiției și situația pandemică.

„Am avut discuții bune în Franța, am discutat cu investitori și cu președintele Macron. Cu el am vorbit despre situația geopolitică, despre oportunitățile R. Moldova și am abordat posibilitatea obținerii unor noi doze de vaccin anti-COVID. La fel, am discutat și despre conflictul transnistrean, despre situația geopolitică, dar și despre progresele înregistrate de țara noastră în procesul de asociere cu UE”, a spus Sandu.

Ea a adăugat că, în cadrul vizitei, a fost anunțată că Franța intenționează să includă R. Moldova în lista țărilor eligibile pentru asistența Agenției franceze pentru dezvoltare, iar în luna martie o misiune a acestei agenții  va veni la Chișinău. Totodată, au fost finalizate și negocierilor privind evitarea dublei impuneri.

Șeful statului a precizat că a solicitat ajutor conducerii Franței pentru a obține loturi de vaccin, suplimentar la dozele ce vor fi oferite gratuit de România și UE prin platforma COVAX.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat în zilele de 3-4 februarie curent o vizită de lucru în Franța. În cadrul acesteia, șeful statului a avut o întrevedere cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, dar și cu alți oficiali de rang înalt ai statului francez.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Agenda evenimentelor vineri, 13 noiembrie

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, la Summitul CPE de la Dublin: „Am discutat despre următorii pași în aderarea țării la UE”

/ Acum 2 zile

MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 13 noiembrie 2026

/ Acum 2 zile

Judecătorii și procurorii vor putea continua evaluarea externă după depunerea cererii de demisie. Parlamentul urmează să modifice legislația în urma unei decizii a CC

/ Acum 3 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor

/ Acum 3 zile

DOC // Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară

/ Acum 3 zile

GALERIE FOTO // Decizii, discuții și momente din culisele ședinței Guvernului din 12 noiembrie

/ Acum 3 zile

Mihai Popșoi, întrevedere cu o delegație parlamentară a Lituaniei: „Ne dorim ca Președinția lituaniană a Consiliului UE să reprezinte un moment decisiv pentru avansarea negocierilor de aderare”

/ Acum 3 zile

Ministerul Educației și Cercetării va avea un nou secretar de stat

/ Acum 4 zile

FOTO // Premierul Vasile Tofan participă la Conferința ONU privind schimbările climatice COP31 din Turcia

/ Acum 4 zile

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian național de către două rachete de croazieră: „Acest incident reprezintă o amenințare directă asupra siguranței cetățenilor”

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Kazahstanul vor să-și consolideze cooperarea economică, în special în domeniul energetic

/ Acum 4 zile

Un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova va fi expulzat de autoritățile ruse

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Momente surprinse în cea de-a doua zi a Conferinței anuale privind extinderea UE