ro
Politică
13 Septembrie, 2025 / 13:41
/ Acum 3 ore

Maia Sandu: „Am construit o prietenie cu Italia, care aduce beneficii reale oamenilor noștri. Să avem grijă să păstrăm ce am obținut”

„Am construit o prietenie cu Italia, care aduce beneficii reale oamenilor noștri. Să avem grijă să păstrăm ce am obținut.” Afirmațiile au fost făcute de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată într-o vizită în Italia, unde a avut mai multe întrevederi cu conducerea țării și cu Papa Leon al XIV-lea, comunică MOLDPRES.

„În anii 2000, mulți moldoveni au fost nevoiți să plece de acasă. Cei mai mulți au ajuns în Italia și s-au stabilit aici cu greu. Mult timp nu au putut reveni în Moldova să-și vadă familiile, pentru că nu aveau acte. Astăzi, în Italia avem cea mai mare comunitate de moldoveni, iar oamenii noștri sunt respectați pentru că muncesc onest și s-au integrat frumos”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a subliniat că, până în 2021, dialogul dintre guvernele Moldovei și Italiei era aproape inexistent, dar, în ultimii patru ani, cooperarea s-a intensificat semnificativ.

„Am avut vizite și discuții la nivel de președinți, întâlniri cu doamna prim-ministru și sprijin din partea autorităților locale italiene. Toate acestea ne-au permis să semnăm un nou acord de pensii – un document pe care Italia îl are doar cu Albania și Republica Moldova – și să îmbunătățim acordul de recunoaștere a permiselor de conducere”, a precizat președinta.

Șefa statului a mai menționat sprijinul financiar primit din partea Italiei, inclusiv pentru a compensa creșterile de prețuri la energie, precum și susținerea constantă a Romei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

„Am obținut încrederea și prietenia Italiei datorită eforturilor noastre comune. Este responsabilitatea noastră să avem grijă și să păstrăm ceea ce am construit”, a subliniat Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu a efectuat, în acest final de săptămână, o vizită de lucru în Republica Italiană și la Sfântul Scaun. La Roma, șefa statului a avut o întrevedere cu Președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, și o întâlnire cu Președintele Senatului, Ignazio La Russa.

La Sfântul Scaun, Președinta Maia Sandu a fost primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Totodată, șefa statului a avut o întrevedere cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin.