ro

 

Politică
25 Octombrie, 2026 / 13:57
/ 24 Iunie, 2021

Maia Sandu: „Nu am putut face miracole, dar am îmbunătățit lucrurile”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu declară, la șase luni de mandat, că a început schimbarea în bine în mai multe direcții de activitate, dar că pentru o schimbare totală este nevoie de un Parlament și un Guvern mai bune, transmite MOLDPRES.

Președintele Moldovei a susținut astăzi un briefing de bilanț al activității de șase luni de când a depus jurământul în calitate de șef al statului, în care a specificat că „nu a putut face miracole, dar a îmbunătățit lucrurile”. „Astăzi, se împlinesc șase luni din ziua în care am depus jurământul în fața dumneavoastră în calitate de Președinte al Republicii Moldova. Sunt patru direcții importante în care nu am putut face miracole, dar în care s-au îmbunătățit lucrurile”, a spus Maia Sandu.

Cele patru direcții de activitate în care președintele s-a implicat personal sunt asigurarea cu vaccin a cetățenilor moldoveni, depășirea crizei economice, depășirea izolării internaționale și lupta cu corupția.

Potrivit șefului statului, în acest moment cetățenii moldoveni au acces la vaccin antiCOVID. „Astăzi, avem acces la vaccin pentru toți. În Moldova au ajuns peste 1 milion de doze, iar peste 600 000 au fost administrate”, a specificat președintele.

Referitor la depășirea crizei economice, Președintele Maia Sandu a spus că a reușit să obțină un  sprijin economic fără precedent din partea UE - Planul de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani. “Moldova este în acest moment singura țară din Parteneriatul Estic, căreia i-a fost oferit un asemenea plan”, a concretizat Maia Sandu.

Președintele a subliniat că în șase luni de activitate a lucrat pentru a reface relațiile statului moldovean cu partenerii externi și depășirea izolării externe. „Am obținut acordul acestor parteneri și interesul lor pentru dezvoltarea țării noastre”, a subliniat oficialul.

Referindu-se la lupta cu corupția, Maia Sandu a declarat că a abordat acest subiect în ședințele Consiliului Suprem de Securitate și la cele avute cu șefii instituțiilor de drept.

La final, șeful statului a menționat că apropiatele alegeri legislative reprezintă o șansă pentru alegerea „unui parlament curat, un parlament care lucrează pentru interesul țării, un parlament cu oameni demni și onești” și a îndemnat cetățenii să iasă la vot pe 11 iulie.

Maia Sandu a depus jurământul de învestitură la 24 decembrie 2020, devenind cel de al șaselea Președinte al Republicii Moldova.

foto: Președinție


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”

/ Acum 3 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului

/ Acum 3 zile

Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"

/ Acum 3 zile

Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare

/ Acum 3 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”

/ Acum 3 zile

Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune

/ Acum 3 zile

ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”

/ Acum 4 zile

Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu:  „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 4 zile

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 4 zile

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”

/ Acum 4 zile

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare

/ Acum 4 zile

Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”