ro

 

Politică
07 Noiembrie, 2026 / 17:03
/ Acum 1 oră

Mihai Popșoi: „Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană până în 2030"

Republica Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene până în anul 2030, termenul propus de autoritățile de la Chișinău fiind unul ambițios, dar realist. Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, afirmă că țara este în grafic cu obiectivele stabilite, iar ritmul reformelor și al armonizării legislației la acquis-ul comunitar s-a accelerat. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat emisiunii „Pulsul zilei” de la TVR, comunică MOLDPRES.

Șeful diplomației a menționat că rapoartele Comisiei Europene confirmă progresele înregistrate de Republica Moldova, iar sprijinul tehnic oferit de partenerii europeni contribuie la consolidarea capacității instituționale și la implementarea reformelor necesare aderării.

„Cu siguranță poate. Suntem în grafic cu planul pe care ni l-am stabilit. Deși este unul ambițios, acesta este cât se poate de realist. Rapoartele Comisiei Europene sunt cât se poate de încurajatoare în contextul realizărilor pe care le obținem în implementarea reformelor și în armonizarea legislației la acquis-ul comunitar”, a declarat Mihai Popșoi.

Potrivit ministrului, Republica Moldova a ajuns într-o etapă în care avansează într-un ritm mai rapid în procesul de integrare europeană, iar autoritățile de la Chișinău solicită uneori instituțiilor europene să accelereze examinarea proiectelor legislative transmise pentru consultare.

„Acum livrăm într-un ritm sporit. Am ajuns în situația în care, în urmă cu ceva vreme, Comisia Europeană ne îndemna să grăbim pasul pentru a obține mai multe rezultate. Acum am ajuns în situația în care noi le amintim colegilor de la Bruxelles să vină mai rapid cu răspunsurile la proiectele de legi pe care le înaintăm pentru feedback”, a explicat oficialul.

Mihai Popșoi a subliniat că progresele înregistrate reflectă atât creșterea capacității instituționale, cât și voința politică de a continua reformele. El a reiterat că integrarea europeană reprezintă direcția strategică a Republicii Moldova, iar obiectivul autorităților este realizarea aderării cât mai curând.

Referindu-se la posibilitatea aderării la Uniunea Europeană fără soluționarea prealabilă a conflictului transnistrean, ministrul a invocat precedentul Ciprului, unde procesul de integrare europeană a fost posibil în pofida divizării insulei.

În opinia sa, condiționarea aderării Republicii Moldova de soluționarea conflictului transnistrean ar putea oferi Federației Ruse o pârghie suplimentară de influență asupra parcursului european al țării.

Totodată, oficialul a menționat că autoritățile trebuie să continue eforturile de apropiere economică a celor două maluri ale Nistrului. În acest sens, el a amintit că în luna septembrie a fost votată o lege privind armonizarea fiscală a celor două maluri.

Potrivit lui Mihai Popșoi, regiunea transnistreană este deja puternic conectată la piața europeană. Peste 70% din exporturile regiunii ajung în Uniunea Europeană, comparativ cu aproximativ 65–67% din exporturile realizate de restul Republicii Moldova.

Ministrul a apreciat că această orientare economică demonstrează că mediul de afaceri din regiune înțelege unde se află perspectivele de dezvoltare și viitorul economic.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”

/ Acum 2 zile

Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan

/ Acum 2 zile

Șeful Executivului, Vasile Tofan: „Guvernul poate construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma justiției”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova: „Am răspuns într-o manieră asimetrică, întrucât acțiunile pot fi calificate drept o sfidare și o provocare menită să ne atragă într-o capcană”

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // 100 de zile de guvernare: premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul activității Executivului

/ Acum 2 zile

Mesajul premierului Vasile Tofan pentru deputații din opoziție: „Să vâslim cu toții în aceeași direcție. Avem nevoie de soluții, nu de artificii”

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită la București. Oficialul va participa la reuniunea anuală a miniștrilor de externe ai ICE

/ Acum 2 zile

Igor Grosu: „Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri cu UE. Vom menține ritmul reformelor pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene”

/ Acum 2 zile

Biroul de reintegrare: Vadim Krasnoselski va primi interdicția de a părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani

/ Acum 2 zile

Proiectul de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Legislativului. Igor Grosu: „Documentul nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”

/ Acum 2 zile

Ședință specială a Parlamentului pe 9 noiembrie. Comisara europeană Marta Kos va adresa un mesaj deputaților