ro

 

Politică
02 Noiembrie, 2026 / 13:40
/ 24 Iunie, 2026

Moldova și Germania își consolidează dialogul pe tema negocierilor de aderare la UE Cristina Gherasimov: „Moldova are un prieten de încredere în Germania, care ne cunoaște eforturile și susține drumul nostru spre UE”

Republica Moldova își continuă dialogul politic și diplomatic cu Germania în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov a avut mai multe întrevederi cu oficiali germani, comunică MOLDPRES.

În prima zi a vizitei, oficialul moldovean a discutat cu reprezentanți de rang înalt ai instituțiilor germane, printre care ministrul de Stat pentru Europa, Gunther Krichbaum, secretarul de stat parlamentar în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Cooperării, Johann Saathoff, dar și membri ai Bundestagului și ai Comisiei pentru Afaceri Europene, precum și conducerea Fundației Konrad Adenauer.

Discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile recente ale parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv pe deschiderea negocierilor pentru primul grup de capitole și pe pregătirea Summitului Moldova–UE. De asemenea, au fost analizate modalitățile prin care Berlinul poate susține menținerea ritmului reformelor interne necesare aderării.

„Moldova are un prieten de încredere în Germania, care ne cunoaște eforturile și susține drumul nostru spre UE”, a declarat Cristina Gherasimov, subliniind importanța sprijinului constant oferit de partenerii germani.

Oficialul a evidențiat că parteneriatul cu Germania rămâne esențial pentru avansarea agendei europene a Republicii Moldova și pentru consolidarea capacității instituționale în procesul de negociere.

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a efectuat o vizită de lucru la Berlin.

VIDEO // Cristina Gherasimov, în vizită la Berlin. Integrarea europeană și cooperarea cu Germania, pe agenda discuțiilor


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică de ce s-a întâlnit cu mitropoliții Antonie și Vladimir: „Trebuie să fie o colaborare frumoasă între cele două mitropolii”

/ Acum 4 zile

Republica Moldova va deveni membră a International IDEA. Proiectul de lege, susținut în prima lectură

/ Acum 4 zile

Parlamentul va organiza audieri cu ușile închise privind atacul cibernetic și compromiterea datelor a 750.000 de cetățeni

/ Acum 4 zile

Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

/ Acum 4 zile

Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”

/ Acum 4 zile

ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut

/ Acum 5 zile

Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”

/ Acum 5 zile

CEC: Sistemele informaționale electorale și datele alegătorilor nu au fost afectate de incidentul de securitate cibernetică

/ Acum 5 zile

Guvernul anunță schimbări la conducerea AGE și a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru

/ Acum 5 zile

Candidații înregistrați la alegerile regionale se pot retrage din cursa electorală până pe 5 noiembrie

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Agenda întrevederilor oficiale

/ Acum 5 zile

VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, întrevedere cu premierul României Luca Niculescu: „O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne un factor de stabilitate”

/ Acum 5 zile

FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău