ro

 

Politică
23 Octombrie, 2026 / 03:22
/ 16 Iulie, 2026

Premierul desemnat, Vasile Tofan, în discuții cu agricultorii: „Cu realism, curaj și multă muncă, putem face agricultura Moldovei mai puternică și mai competitivă”

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a discutat astăzi cu reprezentanți din domeniul agriculturii și zootehniei, în cadrul consultărilor privind elaborarea programului de guvernare. Oficialul a subliniat că sectorul are nevoie de sprijin și de investiții, iar prin eforturi comune, agricultura Moldovei poate deveni mai puternică și mai competitivă, transmite MOLDPRES.

Vasile Tofan a accentuat că seceta, energia scumpă și costurile tot mai mari pun o presiune uriașă pe fermieri. În aceste condiții, sectorul are nevoie de investiții în tehnologizare, irigare, procesare și produse cu valoare adăugată, a menționat premierul desemnat.

„Am avut o discuție directă și constructivă cu reprezentanții agriculturii și zootehniei despre problemele din fiecare sector și despre rolul statului în dezvoltarea lor. Agricultura trece printr-o perioadă grea. Seceta, energia scumpă și costurile tot mai mari pun o presiune uriașă pe fermieri. Sectorul are nevoie de investiții în tehnologizare, irigare, procesare și produse cu valoare adăugată. Fiecare leu public trebuie investit cu cap și trebuie să producă rezultate pe termen lung”, a spus Vasile Tofan.

Printre soluțiile enunțate de Vasile Tofan pentru dezvoltare sectorului se numără mai puțină birocrație, acces mai bun la finanțare și mai mult sprijin pentru accesul producătorilor pe piețele de export.

„Nu există soluții magice pentru secetă și nici un buget fără limite. Sunt însă multe lucruri pe care le putem face mai bine chiar acum - mai puțină birocrație, acces mai bun la finanțare și mai mult sprijin pentru accesul producătorilor pe piețele de export. Le mulțumesc fermierilor pentru dialogul sincer și constructiv. Cu realism, curaj și multă muncă, putem face agricultura Moldovei mai puternică și mai competitivă”, a conchis premierul desemnat.

Președinta Maia Sandu l-a desemnat sâmbătă, 11 iulie, pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Potrivit Constituției Republicii Moldova, candidatul desemnat urmează să solicite, în termen de 15 zile, votul de încredere al Parlamentului pentru programul de activitate al Guvernului și pentru componența acestuia.

În cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare și de formare a viitorului Executiv, Vasile Tofan a avut discuții cu toți cei 16 miniștri în exercițiu. Ulterior, premierul desemnat a participat la consultări cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sindicatelor, patronatelor, ai administrației publice locale și cu societatea civilă.

Discuțiile vor continua, iar marți, 21 iulie, Cabinetul de miniștri propus de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, va cere votul de încredere al Parlamentului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 1 zi

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”

/ Acum 1 zi

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”

/ Acum 2 zile

Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”

/ Acum 2 zile

CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei

/ Acum 2 zile

Premierul desemnat Luca Niculescu: „România trebuie să fie principalul sprijin al Republicii Moldova în aderarea la UE”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova are patru noi ambasadori. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

„Se află sub ocupația Rusiei”. Prim-ministrul Vasile Tofan explică de ce regiunea transnistreană nu a fost inclusă în reforma administrativ-teritoriale

/ Acum 3 zile

Lilian Carp: MAE a transmis o notă informativă Ucrainei după traversarea ilegală a Nistrului de către grăniceri ucraineni

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”

/ Acum 3 zile

Cooperarea moldo-slovacă, discutată de Mihai Popșoi și ambasadorul Pavol Ivan: „Ne dorim să continuăm dezvoltarea parteneriatului”

/ Acum 3 zile

Cetățenii pot solicita urna mobilă pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorii țărilor din Formatul Weimar. Discuțiile au vizat securitatea regională și cooperarea în cadrul OSCE