ro

 

Politică
27 Octombrie, 2026 / 17:36
/ Acum 1 oră

Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”

Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru România, care va continua să susțină activ parcursul european al Chișinăului și să ofere expertiză tehnică pentru alinierea legislației la acquis-ul comunitar. Declarațiile au fost făcute astăzi de premierul român Luca Niculescu la Chișinău, în cadrul unei conferințe comune cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, comunică MOLDPRES.

Oficialul român a felicitat autoritățile de la Chișinău pentru rezultatele obținute în procesul de integrare europeană și a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

„Integrarea europeană a Republicii Moldova este, evident, o prioritate strategică pentru România. Locul Republicii Moldova, fără nicio îndoială, este în Uniunea Europeană”, a declarat Luca Niculescu.

Premierul român a subliniat că România susține deschiderea ultimelor două clustere de negociere rămase, exprimându-și speranța că acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul anului.

„Vă asigur încă o dată, domnule prim-ministru, că România va fi în continuare cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”, a afirmat oficialul român.

Potrivit acestuia, Bucureștiul va intensifica sprijinul acordat Republicii Moldova prin furnizarea de expertiză tehnică și implicarea specialiștilor români, care vor contribui la procesul de aliniere a legislației naționale la cea a Uniunii Europene.

Un alt subiect abordat a fost securitatea cetățenilor Republicii Moldova, în contextul amenințărilor și al presiunilor exercitate de Federația Rusă. Luca Niculescu a menționat că aceste provocări testează constant capacitatea de reacție și reziliența ambelor state.

La finalul întrevederii, premierul român i-a mulțumit omologului său pentru vizită și pentru dialogul desfășurat între cele două echipe guvernamentale, invitându-l la București pentru continuarea discuțiilor strategice.

Luca Niculescu efectuează astăzi prima sa vizită oficială în străinătate de la preluarea mandatului de prim-ministru al României. Guvernul condus de acesta a fost învestit la 20 octombrie 2026. Vizita are loc la invitația premierului Republicii Moldova, Vasile Tofan, și urmărește consolidarea cooperării bilaterale și accelerarea proiectelor comune.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Alegătorii din Găgăuzia pot verifica online datele din listele electorale

/ Acum 1 zi

ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan: „Punerea în funcțiune a stației electrice de la Chișinău va reduce riscul unui blackout”

/ Acum 2 zile

Raportul de 100 de zile al Guvernului Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE

/ Acum 3 zile

FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”

/ Acum 3 zile

Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”

/ Acum 3 zile

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești

/ Acum 4 zile

CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie

/ Acum 4 zile

FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta

/ Acum 4 zile

BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”

/ Acum 4 zile

Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”

/ Acum 4 zile

Controlul comun la frontieră și proiectele energetice, pe agenda vizitei premierului Tofan la Kiev