ro

 

Politică
07 Noiembrie, 2026 / 13:06
/ 07 Noiembrie, 2025

Președinta Maia Sandu: „Deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău ne va ajuta să aliniem legislația națională la cea europeană”

Deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău va ajuta Republica Moldova să alinieze legislația națională la cea europeană. Afirmația a fost făcută astăzi de către președinta Maia Sandu, într-o conferință de presă susținută alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată în vizită în țara noastră, transmite MOLDPRES.

Maia Sandu a explicat că aproximativ 3.000 de acte europene urmează a fi transcrise în peste 1.000 de acte naționale.

„Deschiderea oficiului de legătură al Parlamentului European la Chișinău ne va ajuta să aliniem legislația națională la cea europeană. Vorbim despre aproximativ 3.000 de acte europene care urmează a fi transcrise în peste 1.000 de acte naționale. Este un efort enorm, iar sprijinul Parlamentului European va face acest proces mai clar, mai eficient și bine coordonat. Suntem recunoscători pentru acest parteneriat consecvent”, a declarat Maia Sandu.

Roberta Metsola a afirmat că deschiderea biroului de legătură al Parlamentului European la Chișinău este cea mai bună modalitate de a susține țara noastră în parcursul său european și de a sprijini cetățenii Republicii Moldova.

„Este cu adevărat un angajament pe termen lung. Ne dorim să livrăm rezultate. Vă vom asculta, vă vom auzi și vom continua să vă sprijinim în parcursul spre calitatea de membru al UE”, a spus oficialul european.

Totodată, Roberta Metsola a subliniat că decizia privind deschiderea oficiului la Chișinău a fost adoptată unanim în Parlamentul European.

„În momentul în care noi vedem că avem o țară candidată care avansează atât de rapid, eficient și constant spre Europa, noi facem tot ce ne stă în puteri pentru a ajuta această țară. Și prezența noastră aici este un semnal clar pentru Parteneriatul Estic, pentru țara Dvs., că vom continua să lucrăm pe aproximarea legislației, că noi cu adevărat ne-am asumat anumite angajamente pentru cooperare. Sunt fericită să văd că în Parlament aveți o comisie nouă pentru integrarea europeană. Acest lucru deschide un volum enorm de oportunități pentru tot ce ține de colaborarea noastră, pe securitate, pe extindere, pe toate capitolele tematice și ne va permite să lucrăm în fiecare zi, umăr la umăr, în acest parcurs. Deocamdată, noi mizam pe mai multe vizite sporadice, care au fost foarte numeroase și presupuneau mult sprijin, însă acum vom putea să lucrăm și aici în teren. Acesta este angajamentul nostru și suntem foarte fericiți că vom reuși să-l realizăm”, a remarcat președinta Parlamentului European.

Biroul Parlamentului European în Republica Moldova și-a lansat astăzi oficial activitatea. Anunțul a fost făcut de președinta legislativului UE, Roberta Metsola, în discursul susținut în Parlamentul Republicii Moldova. Roberta Metsola i-a oferit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, Acordul care prevede acest lucru, despre care a menționat că este un tratat istoric care duce parteneriatul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană la un nivel mai înalt.

Decizia de a deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova a fost luată de Parlamentul European în luna martie a acestui an. În prezent, Parlamentul European are trei birouri antenă operaționale: la New York pentru relațiile cu Organizația Națiunilor Unite, la Jakarta pentru relațiile cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și la Addis Abeba pentru relațiile cu Uniunea Africană.

Decizia de a deschide două birouri suplimentare, în Republica Moldova și Albania, urmează unei hotărâri anterioare a Biroului Parlamentului de a înființa birouri la Kiev, Ucraina, și în Panama, pentru relațiile cu America Latină și Caraibe.

Totodată, Parlamentul European are birouri de legătură în toate capitalele UE, precum și birouri regionale în cele mai populate cinci state membre și două birouri în afara UE (la Londra și Washington).


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă

/ Acum 1 zi

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”

/ Acum 1 zi

Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan

/ Acum 1 zi

Șeful Executivului, Vasile Tofan: „Guvernul poate construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma justiției”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan, despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova: „Am răspuns într-o manieră asimetrică, întrucât acțiunile pot fi calificate drept o sfidare și o provocare menită să ne atragă într-o capcană”

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // 100 de zile de guvernare: premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul activității Executivului

/ Acum 1 zi

Mesajul premierului Vasile Tofan pentru deputații din opoziție: „Să vâslim cu toții în aceeași direcție. Avem nevoie de soluții, nu de artificii”

/ Acum 1 zi

Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită la București. Oficialul va participa la reuniunea anuală a miniștrilor de externe ai ICE

/ Acum 2 zile

Igor Grosu: „Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri cu UE. Vom menține ritmul reformelor pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene”

/ Acum 2 zile

Biroul de reintegrare: Vadim Krasnoselski va primi interdicția de a părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani

/ Acum 2 zile

Proiectul de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Legislativului. Igor Grosu: „Documentul nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului”

/ Acum 2 zile

Ședință specială a Parlamentului pe 9 noiembrie. Comisara europeană Marta Kos va adresa un mesaj deputaților