ro

 

Politică
27 Octombrie, 2026 / 23:23
/ 16 Mai, 2026

Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”

Republica Moldova aparține Europei, iar Estonia susține ferm acest parcurs. Apreciem mult că avansați în această cale. Mesajul a fost transmis astăzi de președintele Estoniei, Alar Karis, în urma unei întrevederi cu președinta Maia Sandu, la Tallinn, comunică MOLDPRES.

Oficialul eston a subliniat că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre securitatea regională și atacurile hibride ale Rusiei.

„Apreciez Republica Moldova pentru faptul că avansează ferm pe calea aderării la Uniunea Europeană. Astăzi, am discutat despre securitatea regională, acțiunile hibride ale Rusiei, precum și despre modul în care Estonia poate continua să sprijine Moldova”, a declarat Alar Karis.

Șefa statului Maia Sandu efectuează astăzi o vizită de lucru la Tallinn, la invitația omologului eston, Alar Karis. Vizita urmărește aprofundarea cooperării bilaterale, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Agenda vizitei cuprinde întrevederi cu prim-ministrul Kristen Michal, președintele parlamentului, Lauri Hussar, ministrul Afacerilor Externe, Margus Tsahkna și președintele comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului, Marko Mihkelson.

De asemenea, președinta va participa la conferința „Lennart Meri”, un eveniment dedicat politicii externe și de securitate, desfășurat anual la Tallinn.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului

/ Acum 1 zi

Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și Cipru vor să aprofundeze cooperarea interparlamentară

/ Acum 1 zi

Consolidarea relațiilor moldo-cipriote și agenda europeană a Republicii Moldova, discutate de Mihai Popșoi și președintele Ciprului

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova își reconfirmă sprijinul ferm pentru Ucraina"

/ Acum 1 zi

Alegătorii din Găgăuzia pot verifica online datele din listele electorale

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan: „Punerea în funcțiune a stației electrice de la Chișinău va reduce riscul unui blackout”

/ Acum 2 zile

Raportul de 100 de zile al Guvernului Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE

/ Acum 4 zile

FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”

/ Acum 4 zile

Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”

/ Acum 4 zile

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești