Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Fereastra strategică este deschisă acum” și Republica Moldova trebuie să o folosească
„Fereastra strategică este deschisă acum” pentru Republica Moldova, iar țara trebuie să valorifice această oportunitate în parcursul său european. Declarația a fost făcută de președintele Finlandei, Alexander Stubb, la conferința de presă comună susținută astăzi la Helsinki alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite MOLDPRES.
„Mai devreme decât mai târziu, cred că fereastra strategică este deschisă acum și trebuie să o folosim. Reziliența de care a dat dovadă Republica Moldova în contracararea influenței hibride ruse este un lucru din care putem învăța mai mult”, a declarat Alexander Stubb.
Alexander Stubb a condamnat totodată atacurile cu drone asupra punctelor de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova. El a afirmat că Finlanda își dorește încetarea definitivă a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a subliniat că modul în care se va încheia războiul va avea un impact profund asupra securității europene și un efect direct asupra statelor europene.
„Republica Moldova a fost recent ținta unor atacuri cu drone rusești asupra punctelor de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova. Finlanda condamnă cu fermitate aceste atacuri. Oferim Republicii Moldova un sprijin puternic, iar amândoi suntem susținători fermi și activi ai Ucrainei. Dorim să vedem o încetare permanentă a agresiunii Rusiei. Modul în care se va încheia războiul va avea un impact profund asupra securității europene și va avea un efect direct asupra țărilor noastre europene”, a spus președintele Finlandei.
Președintele Finlandei a subliniat că Republica Moldova este importantă pentru securitatea europeană și că locul țării este în Uniunea Europeană. Potrivit oficialului finlandez, Republica Moldova și cetățenii săi au demonstrat reziliență și un angajament ferm pentru un viitor european. El a apreciat, de asemenea, angajamentul personal al președintei Maia Sandu față de agenda europeană.
„Republica Moldova este importantă pentru securitatea europeană. Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Republica Moldova aparține familiei democrațiilor liberale europene. Republica Moldova și cetățenii săi au demonstrat reziliență și un angajament ferm pentru un viitor european. Admir, de asemenea, angajamentul dumneavoastră personal față de această agendă. Finlanda rămâne angajată să sprijine parcursul Republicii Moldova către aderarea la Uniunea Europeană”, a spus Alexander Stubb.
Republica Moldova își consolidează capacitățile de apărare și securitate în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor hibride. „Răspunsul nostru este să devenim mai puternici”, a declarat președinta Maia Sandu la conferința de presă comună susținută astăzi la Helsinki cu președintele Finlandei, Alexander Stubb.
Președintele Finlandei a menționat că, în cadrul întrevederii cu Maia Sandu, au fost discutate relațiile bilaterale, securitatea europeană, amenințările hibride, situația din Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova.
Cei doi oficiali au discutat și despre modelul finlandez de securitate cuprinzătoare, precum și despre experiența Finlandei în cadrul programului NATO „Parteneriat pentru Pace”, anterior aderării țării la Alianța Nord-Atlantică în 2023.
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită oficială în Finlanda, unde discută cu autoritățile de la Helsinki despre cooperarea bilaterală, securitatea europeană și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova. Maia Sandu și Alexander Stubb vor deschide Helsinki Security Forum 2026, organizat de Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale.
Viziunea privind reforma administrativă la nivelul raioanelor, prezentată joi la Chișinău
Ministerul Sănătății are un nou secretar de stat
CEC va organiza 12 secții de votare în șapte localități pentru alegerile locale noi din noiembrie
Comisarul european Valdis Dombrovskis vine la Chișinău pentru discuții despre Planul de creștere și integrarea economică în UE
CEC a respins cererea privind organizarea unui referendum local în comuna Botnărești din Anenii-Noi
Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”
Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”
Premierul Vasile Tofan, mesaj de recunoștință pentru România: „Avem o relație mai mult decât strategică, frățească”
Moldova susține eforturile internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni. Mihai Popșoi: „În spatele fiecărui caz se află o viață afectată de război”
Republica Moldova și Canada vor consolida cooperarea în domeniul securității și comerțului
Maia Sandu condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”
Noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
CEC: Candidații pentru Adunarea Populară a Găgăuziei se pot înregistra până pe 6 octombrie
Comisara europeană Marta Kos, la Moldova Business Week 2026: „Cine investește astăzi în Moldova, investește într-o poveste de succes europeană”
DOC // Fermierii pot solicita sprijin cuplat pentru producția de carne. Apelul se deschide pe 22 octombrie
DOC // Legea privind Acordul Moldova–România pentru infrastructura de transport strategic a fost publicată în Monitorul Oficial
Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”
Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”
Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”
Moldovenii au economisit aproape 15 milioane de euro într-un an, prin transferurile SEPA. Şefa BNM, Anca Dragu: „Încrederea se sprijină pe un sector bancar solid”
Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu, susținute la Helsinki
FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”
FOTO // Dorin Junghietu a prezentat investitorilor obiectivele Strategiei energetice până în 2050: „Energia influențează direct competitivitatea companiilor”
INTERVIU MOLDPRES // Moldexpo, în pragul unei transformări majore. Directoarea Zinaida Popa: „Businessul trebuie să se întâlnească și să creeze conexiuni”
Cadrul normativ privind infrastructura de irigare și desecare a fost actualizat pentru a facilita investițiile în agricultură
Intrarea pe rod a plantațiilor horticole va fi stabilită după criterii mai clare
Republica Moldova transpune în legislația națională norme și condiții europene de activitate în domeniul comunicațiilor poștale
Cadru juridic unic pentru investigarea accidentelor şi incidentelor din transportul aerian, feroviar şi maritim
Codul civil, modificat pentru consolidarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Reforma administrativ-teritorială trebuie să asigure un transfer predictibil al competențelor și resurselor”