Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs în fața corpului diplomatic
Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/.Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut astăzi un discurs în fața reprezentanților corpului diplomatic, reuniți prin zoom într-o conferință organizată cu prilejul Zilei Diplomatului. Ea i-a asigurat că au tot sprijinul ei și i-a îndemnat să mobilizeze toate resursele pentru a promova imaginea țării, precum și produsele autohtone, comunică MOLDPRES.
Șeful statului a venit in fața diplomaților împreună cu prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, care a anunțat că este o premieră când întregul corp de diplomați participa la o întrevedere cu șeful statului.
„Anul acesta îmi doresc să începem o pagină nouă în istoria Republicii Moldova. Știți bine că politica externă începe cu realitățile interne. Pe parcursul mai multor ani ați fost nevoiți să reprezentați o țară despre care se vorbea numai de rău. Nu poți avea o politică externă eficientă și credibilă dacă politicienii de acasă sunt corupți, dacă ei își oferă unii altuia bani în sacoșe. Goana unora după selfi diplomatice a înscris pagini de rușine pentru țara noastră. Prioritatea mea ca președinte e să facem ordine în țară, la noi acasă. Vom avea nevoie de o sincronizare maximă între politica internă și externă. Trebuie să dezvoltăm o politică externă în interesul cetățeanului. Este important să promovăm produsele din țara noastră. Trebuie să depunem un efort constant pentru a îmbunătăți promovarea exporturilor noastre. Niciun stat nu a reușit să devină stabil și prosper fără o diplomație abilă și eficientă”, a opinat Sandu.
Ea le-a cerut diplomaților să o susțină și în promovarea relațiilor cu vecinii, relații care au fost blocate mai mulți ani. „Majoritatea sunteți diplomați de carieră și știți să vă faceți cu dedicație lucrul. Evident, pentru a realiza aceste obiective ambițioase, avem nevoie de un MAEIE funcțional. Vă asigur că aveți și sprijinul cetățenilor, care nu își doresc un stat cu conflicte în exterior și mâncat de corupție în interior. Ne așteaptă o perioadă grea, dar vă rog să încercăm să mobilizăm resurse noi. Aveți tot sprijinul meu ca președinte să veniți cu idei inovatoare, cum putem promova mai eficient imaginea țării, cum putem fi mai conectați la comunitatea internațională”, a conchis Sandu.
foto: prm.md
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”
CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia
CEC a confirmat legalitatea și rezultatele referendumului local din satul Delacău, raionul Anenii Noi
Vicepremierul Mihai Popșoi, la reuniunea statelor membre ale ICE: „R. Moldova urmează să deschidă negocierile pentru ultimele două clustere și mizează pe susținerea statelor membre ale UE”
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”
Un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan va propune soluții pentru consolidarea securității cibernetice
Maia Sandu, despre interdicția impusă lui Vadim Krasnoselski: „Vom vedea mai multe încercări de destabilizare din partea Rusiei”
Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”
VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice
Expert: Decizia Chișinăului în privința lui Krasnoselski ar putea dejuca un scenariu pregătit la Moscova
Chișinăul și Bucureștiul aprofundează proiectele comune în infrastructură și energie
Integrarea europeană și apărarea, ținte ale campaniilor de dezinformare. Liliana Vițu: „Atacurile informaționale au loc pe tot parcursul anului”
Marta Kos: Reformele în justiție și combaterea corupției rămân esențiale pentru avansarea Republicii Moldova în negocierile de aderare la UE
VIDEO // Oraşul Ungheni are o piață agroalimentară modernă, realizată cu o investiție de peste 18 milioane de lei susţinută de Guvern
Republica Moldova își schimbă rolul în arhitectura de securitate europeană. Alexandru Musteață: „Devine un generator de securitate”
Cristofor Aldea-Teodorovici, în vizită la Consulatul General al Republicii Moldova la Barcelona: „Sperăm să fie și începutul unor frumoase colaborări și proiecte comune”
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Agenţia „Moldsilva” organizează acțiuni de plantare în toată țara pe 14 și 15 noiembrie. Doritorii pot alege unul dintre cele 81 de terenuri
Elevii pot participa la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2027. MEC a lansat înscrierile
Persoanele cu dizabilități vor beneficia de servicii de reabilitare îmbunătățite. Un proiect de circa 2,5 milioane de dolari, lansat de MMPS
Blocul laborator al Spitalului raional Cantemir a fost renovat cu sprijinul CNAM
„Elon Musk dezvăluit”, filmul care deschide Astra Film Chișinău. Ce include programul celor trei zile de festival
Republica Moldova va continua liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică în 2027
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Delegația Republicii Moldova discută în Germania despre viitorul zootehniei și rolul camerelor agricole în pregătirea pentru aderarea la UE
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Bărbatul acuzat că a lovit intenționat o mașină a Poliției și că a vânat ilegal, plasat în arest preventiv