Problemele transporturilor au fost discutate de Natalia Gavriliţa şi comisarul european Adina Vălean
Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova are ambiţii mari şi aspiraţii deosebite în ceea ce ţine de domeniul transporturilor şi depune eforturi conjugate în acest sens, cu susținerea Uniunii Europene, a declarat prim-ministrul Natalia Gavriliţa la briefingul susţinut împreună cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, după întâlnirea pe care au avut-o în această seară, transmite MOLDPRES.
„Acordăm o atenție deosebită sectorului transporturilor şi am creat pentru acesta un minister care să se ocupe prioritar de domeniu. Am reușit să derulăm mai multe proiecte, multe au continuitate şi avem altele planificate. Avem pe agendă construcția de drumuri locale, regionale și internaționale, vrem să scoatem din degradarea în care a ajuns calea ferată. Or, pentru aceasta am adoptat un nou Cod feroviar, am apelat la specialiști europeni pentru a reanima acest sector important”, a relevat premierul.
Natalia Gavriliţa a apreciat susținerea Uniunii Europene şi în special a României în implementarea programului guvernamental în transporturi. „Toți așteptăm momentul să ajungem mai rapid la București, pe o autostradă modernă sau cu un tren performant”, a estimat şefa Cabinetului de miniştri de la Chişinău.
La rândul său, Adina Vălean a remarcat că aceasta este prima sa vizită în afara Uniunii Europene şi îi conferă o conotație specială faptului că este efectuată anume în Republica Moldova.
Comisarul european a apreciat pragmatismul Guvernului de la Chişinău cu care abordează mai multe chestiuni, mai ales în domeniul transporturilor. Oficialul de la Comisia Europeană a dat asigurări că ţara noastră va beneficia de sprijin atât la nivel financiar, cât şi la nivel tehnic, administrativ, pentru a-şi realiza programul de activităţi.
Adina Vălean s-a referit şi la decizia Comisiei Europene, conform căreia, toate companiile aeriene înregistrate în Republica Moldova au fost scoase de pe lista companiilor aeriene interzise în UE, ca urmare a îmbunătățirii siguranței aeriene în ţară. „Este o coincidență fericită să anunț în această vizită noutatea. Vreau doar să menționez că Guvernul a luat măsurile necesare şi a colaborat cu partenerii europeni pentru a remedia situaţia. Republica Moldova a avut niște lucruri de făcut şi le-a făcut. Putem astăzi să scoatem de pe această aşa-numită „listă neagră” toţi transportatorii aerieni din Republica Moldova, ceea ce le deschide calea să îşi reia zborurile cu destinaţia UE”, a rezumat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
VIDEO // Președinta Maia Sandu, după summitul CPE de la Dublin: „Republica Moldova are prieteni în Europa, alături de care lucrăm umăr la umăr”
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
CEC va tipări peste 1 000 de buletine de vot pentru alegerea primarului satului Novosiolovca, raionul Taraclia
CEC: Astăzi este ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor din UTA Găgăuzia
Agenda evenimentelor vineri, 13 noiembrie
Președinta Maia Sandu, la Summitul CPE de la Dublin: „Am discutat despre următorii pași în aderarea țării la UE”
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 13 noiembrie 2026
Judecătorii și procurorii vor putea continua evaluarea externă după depunerea cererii de demisie. Parlamentul urmează să modifice legislația în urma unei decizii a CC
VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor
DOC // Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
GALERIE FOTO // Decizii, discuții și momente din culisele ședinței Guvernului din 12 noiembrie
Mihai Popșoi, întrevedere cu o delegație parlamentară a Lituaniei: „Ne dorim ca Președinția lituaniană a Consiliului UE să reprezinte un moment decisiv pentru avansarea negocierilor de aderare”
Ministerul Educației și Cercetării va avea un nou secretar de stat
FOTO // Premierul Vasile Tofan participă la Conferința ONU privind schimbările climatice COP31 din Turcia
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari