ro

 

Politică
02 Noiembrie, 2026 / 15:53
/ 08 Iulie, 2026

Republica Moldova va găzdui în 2027 Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la UE

Republica Moldova va găzdui, în vara anului 2027, următoarea Conferință a președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii inaugurale desfășurate la Belgrad, unde președinții legislativelor participante au semnat o declarație comună privind instituirea unei platforme permanente de cooperare interparlamentară, transmite MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, documentul a fost semnat de speakerul Igor Grosu, împreună cu omologii săi din statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul conferinței organizate în perioada 7–8 iulie, la Belgrad.

Declarația pune bazele unei platforme permanente de dialog, coordonare și sprijin reciproc între parlamentele țărilor candidate și subliniază importanța strategică a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Documentul evidențiază rolul parlamentelor în promovarea reformelor legislative, exercitarea controlului parlamentar și consolidarea instituțiilor democratice pe parcursul procesului de integrare europeană.

Semnatarii și-au reafirmat angajamentul față de perspectiva europeană a statelor candidate, inclusiv prin implementarea eficientă a acquis-ului Uniunii Europene și continuarea reformelor în conformitate cu principiile și standardele europene.

Totodată, declarația prevede intensificarea cooperării interparlamentare, schimbul de experiență și bune practici, precum și organizarea periodică a consultărilor pe teme de interes comun privind procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Noua platformă va reuni toate formele de cooperare între parlamentele statelor candidate, inclusiv la nivelul președinților legislativelor, comisiilor de specialitate, grupurilor parlamentare și secretariatelor parlamentare. În cadrul acestui mecanism permanent de dialog și cooperare, Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană va fi organizată anual.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică de ce s-a întâlnit cu mitropoliții Antonie și Vladimir: „Trebuie să fie o colaborare frumoasă între cele două mitropolii”

/ Acum 4 zile

Republica Moldova va deveni membră a International IDEA. Proiectul de lege, susținut în prima lectură

/ Acum 4 zile

Parlamentul va organiza audieri cu ușile închise privind atacul cibernetic și compromiterea datelor a 750.000 de cetățeni

/ Acum 4 zile

Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

/ Acum 4 zile

Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”

/ Acum 5 zile

ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut

/ Acum 5 zile

Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”

/ Acum 5 zile

CEC: Sistemele informaționale electorale și datele alegătorilor nu au fost afectate de incidentul de securitate cibernetică

/ Acum 5 zile

Guvernul anunță schimbări la conducerea AGE și a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru

/ Acum 5 zile

Candidații înregistrați la alegerile regionale se pot retrage din cursa electorală până pe 5 noiembrie

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Agenda întrevederilor oficiale

/ Acum 5 zile

VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, întrevedere cu premierul României Luca Niculescu: „O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne un factor de stabilitate”

/ Acum 5 zile

FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova

 


 
/ Acum 3 ore

FOTO // Agenda de acțiune pentru Europa și Asia Centrală privind îngrijirea pentru perioada 2026–2030, lansată la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Investițiile în îngrijire sunt investiții în viitor”

/ Acum 4 ore

VIDEO // Premierul Tofan condamnă acțiunile deputaților care au prezentat informații eronate despre cerealele din Portul Giurgiulești: „Ați umplut țara cu falsuri, le dați rușilor pe tavă informația critică”

/ Acum 4 ore

Peste 260 de obiecte explozive au fost nimicite de geniștii Armatei Naționale de la începutul anului

/ Acum 4 ore

Doina Gherman: „Nicio femeie nu ar trebui să aleagă între îngrijirea familiei și construirea unei cariere”

/ Acum 4 ore

Un nou contract de 63,4 milioane de lei pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești va asigura cu apă 14 localități din raioanele Fălești și Ungheni

/ Acum 4 ore

România și Republica Moldova lansează un program comun de achiziții. Armata Națională va primi 62 de autocamioane

/ Acum 4 ore

ADR Nord își pregătește structurile pentru viitoarea gestionare a fondurilor europene, prin schimb de experienţă cu ADR Vest din Timişoara

/ Acum 5 ore

VIDEO // Casa Bodescu din Bălți își recapătă valoarea arhitecturală după o investiție de 15,8 milioane de lei din partea statului

/ Acum 5 ore

Serviciul Vamal a încasat peste 905 milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 5 ore

Fosta secretară de stat de la Ministerul Agriculturii va ajunge pe banca acuzaților pentru trafic de influență

Vezi mai multe