Secretarul General al Consiliului Europei, la Chișinău: „Fără securitate democratică, celelalte componente ale securității se prăbușesc”
Consiliul Europei este o forță care a asigurat stabilitate pe continentul european timp de decenii și este în continuare gata să contribuie la stabilitate. O cooperare fără supunere, securitate fără cedări - acesta reprezintă spațiul legal unic al Europei. Statele-membre trebuie să utilizeze acest instrument drept o forță geopolitică. Fără securitate democratică, celelalte componente ale securității se prăbușesc, chiar dacă, la prima vedere, par puternice. Declarațiile au fost făcute de Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, la deschiderea celei de-a 135-a Sesiuni Ministeriale a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care se desfășoară astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.
Oficialul a menționat că agenda ministerialei de astăzi redefinește arhitectura de securitate a Europei.
„O arhitectură care se bazează pe drepturi, pe lege. Securitatea democratică este centrul gravitațional. Prevede asigurarea drepturilor omului, statul de drept și răspunderea democratică. Fără securitate democratică și celelalte componente ale securității se prăbușesc. Chiar dacă, la prima vedere, par puternice”, a punctat oficialul european.
El a reconfirmat rolul Consiliului Europei pentru asigurarea stabilității pe continentul european, subliniind că statele-membre trebuie să utilizeze acest instrument drept o forță geopolitică.
„Și ajungem la o singură concluzie: Consiliul Europei este o forță democratică. Una pe care Europa încă nu o folosește la potențialul său deplin. Această forță se bazează pe ceva unic în lume. Consiliul Europei a fost o forță care a asigurat stabilitate pe acest continent timp de decenii și este în continuare gata să contribuie la stabilitate. O cooperare fără supunere, securitate fără cedări, aceasta reprezintă spațiul legal unic al Europei. Statele-membre trebuie să utilizeze acest instrument drept o forță geopolitică”, a spus Alain Berset.
Secretarul general a mai conturat necesitatea unui răspuns comun al statelor europene la manipulare și interferență informațională, oferind experiența Moldovei drept exemplu în acest sens.
„Pentru manipulare și interferență informațională străină este necesar un răspuns comun. Moldova cunoaște acest lucru mai bine decât oricine altcineva. O convenție-cadru va reprezenta un instrument juridic necesar care va sta la temelia spațiului juridic comun. Avem și Ucraina care ne demonstrează ce poate face acest spațiu comun”, a spus oficialul.
Totodată, sprijinul pentru Ucraina reprezintă o prioritate pentru Consiliul Europei, a subliniat Alain Berset, care a anunțat că 37 de state și Uniunea Europeană și-au declarat intenția de a adera la Tribunalul special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.
„Ucraina este prioritatea Consiliului Europei. Noi construim mecanisme de tragere la răspundere unde nu au existat anterior și punem reziliența democratică la inima eforturilor de reconstrucție și restaurare. Acest lucru este extrem de important într-o perioadă în care trebuie să reacționăm ultra rapid”, a precizat el.
În finalul discursului său, Alain Berset a accentuat că alegerile care le facem astăzi vor influența generațiile viitoare și a subliniat că Europa trebuie să rămână o forță care își stabilește propriile reguli și care alege să pună democrația mai sus decât forța brută.
„Fără un spațiu juridic comun, Europa va deveni ceea ce alții își doresc ca ea să fie. O piață care poate fi exploatată, un teritoriu care poate fi presat, o hartă care poate fi negociată. Europa însă este o forță care își stabilește propriile reguli, care stabilește că legislația, drepturile sunt peste forța brută. Acestea sunt alegerile care au fost făcute de Europa. Alegerile care le vom face astăzi aici vor influența generațiile viitoare”, a conchis secretarul general al Consiliului Europei.
Republica Moldova găzduiește astăzi cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. La eveniment participă peste 50 de delegații din statele membre, inclusiv peste 20 de miniștri ai afacerilor externe. Reuniunea marchează încheierea mandatului Republicii Moldova la Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Guvernul a acceptat demisia lui Dumitru Pâslaru din funcția de secretar general al MMPS
Lorina Bălteanu și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Franței, Emmanuel Macron
VIDEO // Adrian Băluțel: „Moldova poate avansa în procesul de aderare în funcție de propriile performanțe. Reformele care urmează sunt mai complexe, dar vor aduce beneficii cetățenilor”
Alegerile pentru funcţia de bașcan al UTA Găgăuzia: trei candidați înregistrați, alte cinci dosare în examinare
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Republica Moldova va avea noi ambasadori în Grecia, Lituania, Regatul Belgiei și Statul Qatar
FOTO // Miniștrii de Externe ai R. Moldova și Estoniei au lansat la Bălți proiectul IMPACT North. Inițiativa susține dezvoltarea programelor dedicate comunitățile din nordul țării
FOTO // R. Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea dintre Institutele diplomatice
Vasile Tofan: „Incidentele tot mai dese cu drone arată că securitatea Moldovei nu mai este o temă abstractă"
Ultima zi de înregistrare pentru alegerile din Găgăuzia: Câți candidați s-au înscris pentru funcțiile de Bașcan și deputat în Adunarea Populară
DOC // Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șef al Cabinetului Președintelui R. Moldova
Deschiderea ultimelor clustere ar permite Republicii Moldova să intre în etapa finală a negocierilor de aderare. Expert: „Calendarul este destul de optimist”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor
Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”
Google ASR în Moldova: date și AI pentru business | Coob Ads
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
O femeie de 61 de ani a fost înșelată cu peste 1,7 milioane de lei după ce a vândut casa
Primele 120.000 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate de Republica Moldova
Problemele organizatorilor de evenimente culturale, discutate la Ministerul Culturii
Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament
Experiența Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, prezentată la un summit în Ţările de Jos
FOTO // Peste 600 de tineri au descoperit oportunități educaționale și de dezvoltare la Bălți
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a deservit peste 761 mii de pasageri în septembrie
ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia