ro

 

Politică
23 Octombrie, 2026 / 08:32
/ 27 August, 2026

Volodimir Zelenski, după reuniunea trilaterală de la Chișinău: „Moldova, Ucraina și România sunt aliați firești”

Republica Moldova, Ucraina și România trebuie să-și consolideze cooperarea în domeniul securității, infrastructurii, economiei și logisticii, pentru că cele trei state sunt aliați fireşti. Declarațiile au fost făcute astăzi de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după reuniunea trilaterală cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan, aflați la Chișinău cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Zelenski a apreciat faptul că cei trei șefi de stat s-au reunit la Chișinău în ziua în care Republica Moldova își celebrează Independența, la doar câteva zile după ce Ucraina a marcat, la rândul său, Ziua Independenței.

„Este foarte important ca întotdeauna să fim împreună exact așa cum suntem astăzi. Ucraina, Republica Moldova, România, în ziua Independenței Republicii Moldova, exact câteva zile de când am celebrat și Ziua Independenței Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean.

El a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev pentru a transmite sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și a spus că vizita sa la Chișinău reprezintă, la rândul său, un mesaj de susținere pentru Independența Republicii Moldova.

„Câteva zile în urmă, Maia s-a aflat în capitala noastră, sprijinindu-ne țara, sprijinind independența noastră. Am toată gratitudinea pentru această vizită și astăzi am venit şi noi să sprijinim independența Republicii Moldova. Și, evident, toate acestea reprezintă mai mult decât un gest simbolic”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei a vorbit în termeni direcți despre provocările de securitate cu care se confruntă statele din regiune, în special în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Zelenski a subliniat că, pentru statele aflate în vecinătatea Rusiei, cooperarea strânsă cu țările din regiune reprezintă o condiție importantă pentru securitate și dezvoltare.

„Atunci când ești un vecin al Rusiei, trebuie să poți colabora cât mai strâns posibil cu toți vecinii, cu toate națiunile. Aceasta este o precondiție absolut cheie pentru a obține o securitate cât mai sigură și pentru a putea să ne dezvoltăm țările cât mai bine”, a afirmat liderul de la Kiev.

El a menționat că atât Ucraina, cât și Republica Moldova au trecut prin experiențe care au pus la încercare independența și securitatea lor.

„Din păcate, toți oamenii noștri s-au ciocnit de aceste probleme de atentate la independența noastră din cauza Moscovei”, a spus Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, lecțiile ultimilor ani trebuie transformate în acțiuni concrete pentru protejarea independenței și libertății statelor.

„De acum înainte, noi ne vom asigura independența, libertatea, ne vom păstra capacitatea de a ne dezvolta țările, de a ne construi propriile vieți în modul în care ne dorim”, a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean a transmis mulțumiri cetățenilor Republicii Moldova și României pentru sprijinul oferit Ucrainei pe durata războiului.

„Sunt foarte recunoscător tuturor cetățenilor Moldovei, României pentru faptul că ne-au sprijinit permanent, pentru faptul că au sprijinit Ucraina, au sprijinit cu toată sinceritatea cetățenii noștri în orice moment al războiului declanșat”, a afirmat Volodimir Zelenski.

În același timp, președintele ucrainean a atras atenția asupra intensității atacurilor rusești și asupra impactului acestora asupra populației.

Oficialul ucrainean a dat exemplul Kievului, unde, potrivit declarațiilor sale, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11 alerte aeriene provocate de drone de tip Shahed și rachete balistice.

„Pot să vă zic că pentru cetățenii noștri, din păcate, aceste alerte aeriene, aceste atacuri cu rachetele balistice au devenit ceva constant. Noi cu toții ne dăm seama cât de anormală este Rusia”, a declarat Zelenski.

În acest context, liderul de la Kiev a pledat pentru intensificarea cooperării dintre cele trei state, astfel încât eventualele amenințări să poată fi contracarate prin acțiuni coordonate.

„Din acest motiv trebuie să ne putem să ne ajutăm unii pe ceilalți, să ne ajutăm în așa mod încât orice, orice tentativă, orice amenințare împotriva noastră să fie întâmpinată adecvat”, a spus președintele ucrainean.

El a menționat că Ucraina lucrează la consolidarea infrastructurii, a potențialului economic și a securității naționale și consideră importantă cooperarea cu statele vecine pentru creșterea rezilienței regionale.

„Este foarte important ca absolut tot ce poate cu adevărat contribui la reziliența statelor noastre să se întâmple, să fie pus în acțiune”, a subliniat Zelenski.

Președintele Ucrainei a salutat acordurile deja încheiate între guvernele celor trei state și disponibilitatea acestora de a continua cooperarea, inclusiv pentru protejarea infrastructurii și a rutelor logistice.

Unul dintre principalele mesaje transmise de Zelenski după reuniunea trilaterală a fost necesitatea consolidării cooperării dintre Chișinău, București și Kiev.

„Moldova, Ucraina, România sunt aliați naturali, fireşti, sunt aliați în toate lanțurile de logistică, în foarte multe domenii și trebuie să continuăm să consolidăm această alianță, fiindcă anume ea ne face să fim mai puternici”, a afirmat președintele Ucrainei.

Potrivit acestuia, Ucraina este pregătită să contribuie la consolidarea capacităților de securitate ale statelor vecine.

„Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de securitate a vecinilor, a României, a Moldovei și ne așteptăm să întreprindem în continuare pași comuni pentru a putea livra și mai multe rezultate în acest sens”, a spus Zelenski.

El a adăugat că, în paralel, cele trei state trebuie să-și coordoneze eforturile pe calea integrării europene.

Un alt subiect important abordat de Zelenski a fost integrarea europeană. Președintele ucrainean a subliniat că Ucraina și Republica Moldova împărtășesc același obiectiv strategic – aderarea la Uniunea Europeană.

„De fiecare dată ne vom coordona eforturile pe calea noastră de integrare europeană. Este foarte important să facem acest lucru, pentru că împărțim exact aceleași scopuri”, a declarat el.

Zelenski a spus că Ucraina își dorește să devină membră a Uniunii Europene și a mulțumit statelor vecine pentru sprijinul acordat în acest proces.

„Scopul nostru este de a obține calitatea de membru în Uniunea Europeană și suntem foarte recunoscători vecinilor noștri pentru faptul că ne acordă tot sprijinul”, a afirmat liderul ucrainean.

În opinia sa, cooperarea dintre cele trei țări va continua și în cadrul procesului de integrare europeană.

„Categoric ne vom regăsi împreună în Uniunea Europeană. Înțelegem că aceasta este dorința noastră comună”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei a pledat pentru obținerea unor rezultate cât mai rapide și concrete în procesul de aderare și a reafirmat necesitatea consolidării cooperării pentru pace, securitate și independență.

„Așteptăm să obținem cât mai multe rezultate rapide și foarte concrete în calea noastră de aderare. Vom continua să consolidăm toate eforturile pentru pace, securitate și independență. Mulți ani Republicii Moldova”, a conchis Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, efectuează astăzi o vizită oficială la Chișinău, în contextul marcării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Liderul ucrainean a fost întâmpinat la Președinție de șefa statului, Maia Sandu.

După ceremonia oficială de întâmpinare, la Președinție a avut loc o reuniune trilaterală a şefilor de stat din Republica Moldova, România și Ucraina. Reuniunea a fost consacrată consolidării cooperării dintre cele trei state, iar ulterior cei trei preşedinţi au susținut declarații de presă.

În seara zilei, Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde este organizat un concert dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova. După ora 21:00, cei trei oficiali se vor adresa cetățenilor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 1 zi

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”

/ Acum 1 zi

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”

/ Acum 2 zile

Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”

/ Acum 2 zile

CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei

/ Acum 2 zile

Premierul desemnat Luca Niculescu: „România trebuie să fie principalul sprijin al Republicii Moldova în aderarea la UE”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova are patru noi ambasadori. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

„Se află sub ocupația Rusiei”. Prim-ministrul Vasile Tofan explică de ce regiunea transnistreană nu a fost inclusă în reforma administrativ-teritoriale

/ Acum 3 zile

Lilian Carp: MAE a transmis o notă informativă Ucrainei după traversarea ilegală a Nistrului de către grăniceri ucraineni

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”

/ Acum 3 zile

Cooperarea moldo-slovacă, discutată de Mihai Popșoi și ambasadorul Pavol Ivan: „Ne dorim să continuăm dezvoltarea parteneriatului”

/ Acum 3 zile

Cetățenii pot solicita urna mobilă pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorii țărilor din Formatul Weimar. Discuțiile au vizat securitatea regională și cooperarea în cadrul OSCE